Trecerea la ora de iarnă se face în noaptea de 27 spre 28 octombrie, astfel că ora 04:00 va deveni ora 03:00. Astfel, românii vor dormi cu o oră mai mult duminică, 28 octombrie fiind cea mai lungă zi din an.
În România, ora de iarnă şi cea de vară au fost introduse pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Primii care au introdus acest sistem au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie).
Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919. Ora de vară este în prezent implementată în peste 70 de state, dar perioada variază de la o ţară la alta.
Comisia Europeană a propus, oficial, renunţarea la practica trecerii de la ora de vară la ora de iarnă.
În discursul său despre starea Uniunii Europene preşedintele Jean-Claude Juncker a declarat că statele membre trebuie să decide singure dacă rămân la ora de vară sau adoptă ora de iarnă.
Comisia Europeană oferă libertatea alegerii „o dată pentru totdeauna” a uneia dintre cele două opţiuni. Propunerea Comisiei va fi examinată de Parlamentul European şi de Consiliul European, şi fiecare dintre cele două instituţii trebuie să-şi dea acordul.
Pentru a permite o tranziţie fără probleme, conform propunerii Comisiei, fiecare stat membru ar trebui să comunice, până în aprilie 2019, dacă intenţionează să aplice în mod permanent ora de vară, respectiv pe cea de iarnă. Ultima trecere obligatorie la ora de vară ar avea loc duminică, 31 martie 2019.
Potrivit medicilor, oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de iarnă, întrucât trebuie să se culce cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit. Probleme pot avea şi cei care suferă de anumite boli.
Sursa: www.stirileprotv.ro