Admistraţia Fondului de Mediu intenţionează ca, în acest an, să deruleze un program prin care va oferi finanţare nerambursabilă persoanelor fizice care îşi montează acasă panouri fotovoltaice pentru producţia de energie electrică, potrivit unor surse oficiale.
„Cei de la AFM intenţionează să lanseze un program prin care să finanţeze până la 20.000 de persoane fizice care doresc să îşi monteze instalaţii mici de producţie a energiei electrice, cu o putere de până la 6 KW fiecare. Nu s-au stabilit încă toate detaliile, dar la o putere de 6KW, fiecare persoană care accesează schema va primi circa 5.000 de euro”, au spus sursele noastre.
Această formă de sprijin trebuie notificată Comisiei Europene, dar şansele ca Executivul comunitar să se opună sunt practic minime.
Cetăţenii care îşi instalează aceste panouri fotovoltaice pot folosi energia produsă pentru propriul consum, iar ce depăşeşte poate fi vândută în reţea, distribuitorii fiind obligaţi să preia energie.
Condiţia de bază este ca, pentru a beneficia de finanţare, puterea evacuată în reţea trebuie să fie cel mult egală cu puterea pe care o are contractată pentru consumul din reţea, nu mai mare.
Această prevedere poate stimula achiziţia de echipamente şi apetitul consumatorilor de a deveni şi producători (aşa numiţii prosumeri), în condiţiile în care, potrivit surselor noastre, se pare că o parte din barierele legislative care până acum nu permiteau plata energiei livrate de cei mici in reţea, vor fi eliminate.
Principala problemă era că statul nu ştie cum să încadreze micii producători pentru a-i taxa, şi de mai multă vreme ANRE şi Ministerul Finanţelor poartă discuţii pe această temă. Sursele noastre spun că situaţia începe să se deblocheze. „S-a propus să se excepteze prosumerii de la obligaţia de a se autoriza, nu mai trebuie să se înregistreze ca PFA. Ulterior, Finanţele îi vor excepta de la plata impozitului pe venit, dar încă se discută despre acest lucru. În ceea ce priveşte problema plăţii TVA, legea actuală spune că firmele cu o cifră de afaceri de 300.000 de lei pe an sunt scutite de TVA, deci prosumerii s-ar califica automat, nu trebuie să plătească TVA, însă Finanţele spun că ei trebuie să ţină evidenţe şi să emită facturi. Soluţia, propusă tot de Finanţe, este ca prosumerul să delege furnizorului obligaţia de a emite factura pentru energia livrată de prosumer. Apoi, prosumerul şi furnizorul se vor regulariza, fiecare cu câtă energie a livrat celuilalt”, au spus sursele noastre.
Din luna noiembrie, românii pot primi 20.000 de euro de la stat pentru casă! Uite ce trebuie să faci sa primesti banii!
4 octombrie 2018
- citeşte totul despre:
- mediu,
- program,
- finantare,
- nerambursabila,
- energie,
- fotovoltaice
(869 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Monica Iacob Ridzi a fost pusă în libertate
(23 noiembrie 2017)
102 vizualizări
Romania vesela ! Un poliţist local a fost amendat de un poliţist rutier, pe care-l chemase în ajutor !
(4 aprilie 2020)
1900 vizualizări
Un nou exerciţiu militar româno-britanic în poligonul de la Smârdan
(18 octombrie 2014)
298 vizualizări
Se schimbă viteza maximă cu care şoferii pot merge în localitate
(28 octombrie 2017)
601 vizualizări
Bacalaureat 2019: Începe sesiunea specială pentru olimpici
(14 mai 2019)
49 vizualizări
Adrian Marinescu, despre Omicron după sărbătorile de iarnă: „Putem vorbi deja de un nou val”
(8 decembrie 2021)
349 vizualizări
Atacuri cibernetice masive la adresa României, din spaţiul estic. MAE a căzut victimă
(1 martie 2019)
56 vizualizări
Bodog: De luni va funcţiona Centrul Naţional de Resurse Umane, pentru medicii care vor să revină în ţară
(2 aprilie 2017)
483 vizualizări
Peste 200 de amenzi date de Poliţie în două zile, în urma unor controale în gări şi în trenuri
(25 septembrie 2017)
426 vizualizări
Ministrul Transporturilor trimite Corpul de control la CNAIR
(8 ianuarie 2017)
411 vizualizări
DNA i-a pus sub urmărire penală pe liderii filialei PNL Argeş, între care deputatul Adrian Miuţescu, şi pe viceprimarul Piteştiului.
(12 noiembrie 2021)
166 vizualizări
Vlad Voiculescu: Dacă numărul cazurilor de la terapie intensivă creşte la 1.500, vom lua în calcul revizuirea deciziei privind deschiderea şcolilor
(15 ianuarie 2021)
214 vizualizări
CNSU propune prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând de miercuri.
(12 ianuarie 2021)
91 vizualizări
Preşedintele Consiliului European: Bulgaria şi România sunt bine pregătite să adere la Schengen
(5 decembrie 2014)
200 vizualizări
Revoltător! Ungaria ne umileşte cetăţenii la graniţă. Autorităţile române închid ochii
(24 aprilie 2021)
462 vizualizări
Fostul deputat Mihai Tânjală, condamnat pentru corupţie, ar putea fi extrădat din Insulele Cayman
(26 decembrie 2015)
493 vizualizări
Astăzi este echinocţiul de toamnă
(23 septembrie 2015)
164 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























