Trei turişti din Bucureşti şi unul din Buzău au fost salvaţi, luni, de către jandarmii montani din Dâmboviţa, în Munţii Bucegi, unde s-au rătăcit după ce li s-a blocat maşina neechipată pentru traseul pe care-l făceau.
Jandarmii montani de la Postul Zănoaga au intervenit în sprijinul unor turişti aflaţi în dificultate în Munţii Bucegi.
Cei patru turişti, trei din Bucureşti şi unul din Buzău, intenţionau să ajungă la un loc de cazare din zona Padina.
La un moment dat, din cauza unei erori a sistemului GPS, ei au rătăcit traseul şi s-au îndreptat către zona Scropoasa, unde au rămas cu maşina blocată pe marginea drumului, din cauza neechipării corespunzătoare pentru condiţii de iarnă, a zăpezii şi a gheţii formate pe drum.
Jandarmii montani au intervenit pentru deblocarea maşinii şi i-au condus pe turişti în condiţii de siguranţă până în zona Orzea, în prezent aflându-se în afara oricărui pericol.
Turişti salvaţi de jandarmi din Munţii Bucegi, după ce s-au rătăcit şi li s-au blocat maşinile în zăpadă
2 ianuarie 2018
(618 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Corina Creţu: Pentru perioada 2007-2013, din păcate, România va pierde 1 miliard de euro în domeniul transporturilor
(8 mai 2017)
74 vizualizări
Elevii din clasa a III-a vor învăţa de pe tablete
(12 noiembrie 2014)
265 vizualizări
Protest al ambulanţierilor din toată ţara
(10 iunie 2020)
101 vizualizări
Avertizare meteorologică Cod Galben de caniculă, vineri, 31 iulie, în toată jumătatea sudică a ţării. Se vor înregistra temperaturi de până la 37 de grade, iar noaptea de vineri spre sâmbătă va fi una tropicală.
(31 iulie 2020)
81 vizualizări
CCR a respins sesizarea lui Klaus Iohannis privind bugetul de stat pe 2019
(6 martie 2019)
75 vizualizări
Potârcă, de la preşedinţie spre temniţă
(28 iunie 2013)
99 vizualizări
Norul de praf saharian ajunge şi în Prahova!
(7 februarie 2021)
407 vizualizări
Un medic celebru din România anunţă finalul pandemiei de covid. Ce se va întâmpla cu virusul, de fapt
(13 decembrie 2021)
140 vizualizări
Aglomeraţie la intrarea în România. Nevaccinaţii intră în carantină, chiar şi cu test negativ
(3 august 2021)
30 vizualizări
Cutremur puternic în România!
(30 noiembrie 2021)
774 vizualizări
Marea Neagră. Navă românească, lovită de o mină pe care încerca să o dezamorseze. UPDATE. Marina militară precizează că explozia s-a produs după lăsarea întunericului, din cauza furtunii şi a faptului că marea era agitată.
(9 septembrie 2022)
39 vizualizări
Veste bună pentru românii care pleacă spre mare
(1 august 2013 - Cristina IANCU)
135 vizualizări
Stare de alertă în Sectorul 1, declarată de prefect din cauza gunoaielor neridicate
(23 iulie 2021)
22 vizualizări
Incendiu în clubul Bamboo din Capitală. 22 persoane au fost duse la spital
(21 ianuarie 2017)
512 vizualizări
Tragedie pe calea ferata : Coliziune între un autoturism şi un tren soldata cu 4 victime !
(4 iulie 2019)
331 vizualizări
Românul care a provocat moarte pe autostrada din Grecia a fost arestat
(6 octombrie 2014)
98 vizualizări
Taxa auto revine. Premierul Ludovic Orban vrea reintroducerea TAXEI DE POLUARE
(8 noiembrie 2019)
44 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























