Valoarea punctului amenzii rutiere va fi plafonată la 145 de lei, pentru a nu genera creşteri excesive, în condiţiile în care de la 1 ianuarie 2018 se majorează salariul minim brut pe economie, în funcţie de care se calculează punctul de amendă, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Monica Dajbog. Ea a precizat că această măsură va fi prevăzută într-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului.
Dajbog a spus că Ministerul Afacerilor Interne a înaintat Ministerului Finanţelor o propunere de menţinere, în 2018, a punctului de amendă la valoarea de 145 de lei, pentru a nu genera creşteri excesive, dat fiind că de la 1 ianuarie 2018 salariul minim brut pe economie va fi majorat de la 1.450 de lei la 1.900 de lei, iar valoarea punctului de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut.
"În condiţiile în care conform programului de guvernare sunt preconizate creşteri ale salariului minim brut pe economie, pentru a nu creşte excesiv cuantumul amenzilor raportat la veniturile cetăţenilor şi la gravitatea faptelor, această măsură va fi propusă spre adoptare în şedinţa de Guvern", a afirmat Monica Dajbog.
Ea a precizat că plafonarea punctului de amendă rutieră este o propunere care va fi integrată într-un poiect de Ordonanţă de Urgenţă care va fi promovat de Guvern prin Ministerul Finanţelor.
În prezent, amenzile de circulaţie sunt cuprinse între 290 şi 2.900 de lei, iar în cazul persoanelor juridice ajung la 14.500 de lei.
Din februarie 2017, când a avut loc ultima majorare a salariului minim brut, la 1.450 de lei, valoarea punctului de amendă a crescut la 145 de lei.
Valoarea punctului amenzii rutiere va fi plafonată la 145 de lei
29 noiembrie 2017
(55 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Atenţie, TAXA AUTO revine
(27 septembrie 2017)
374 vizualizări
Cel mai consumat drog din România
(6 septembrie 2017)
460 vizualizări
Meteorologii anunţă că vremea se înrăutăţeşte la sfârşitul săptămânii. Va bate vântul şi va ploua în aproape toată ţara, iar în unele zone, precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.
(19 noiembrie 2020)
306 vizualizări
Fetiţe agresate sexual de o educatoare de 52 de ani, la o grădiniţă din Suceava. Ministrul Educaţiei: ”Este incalificabil. Trebuie un consult psihiatric"
(18 ianuarie 2022)
165 vizualizări
Ministerul Afacerilor Interne, obligat de instanţă să reglementeze ridicarea maşinilor
(20 aprilie 2016)
77 vizualizări
Tragedia de la "Matei Balş" - ce s-a întâmplat, cine e de vină? Cele mai importante explicaţii despre oxigen, instalaţii, avize, frig şi controale - Interviu cu managerul spitalului
(1 februarie 2021)
114 vizualizări
Pricopie: De vineri, cei 150 de euro pentru profesori vor ajunge în teritoriu
(6 noiembrie 2014)
289 vizualizări
Gavrilescu: Fără taxa pe depozitarea deşeurilor, România riscă să fie groapa de gunoi a Europei
(21 august 2015)
135 vizualizări
Trupul neînsufleţit al unei femei, ţinut de 7 zile la morgă, din cauza rezultatelor contradictorii la testul COVID
(7 august 2020)
382 vizualizări
CNADNR plăteşte 1 milion de euro pentru a proteja de furturi şi gunoaie peste 180 kilometri de autostradă
(11 august 2014)
106 vizualizări
Starea lui Alex Pascu, basist Goodbye to Gravity, s-a înrăutăţit. Familia vrea să-l mute în străinătate
(8 noiembrie 2015)
482 vizualizări
Cercetările în casa lui Gheorghe Dincă din Caracal, reluate. Ce caută anchetatorii
(5 august 2019)
76 vizualizări
A fost publicat salariul patriarhului Daniel
(10 decembrie 2014)
160 vizualizări
Sindicaliştii din Camera Deputaţilor cer spor de 15% pentru "condiţii vătămătoare de muncă"
(12 noiembrie 2015)
294 vizualizări
CEDO condamnă România la plata a 9.600 de euro într-o cauză privind violenţa în familie
(24 mai 2017)
408 vizualizări
Primăria Capitalei vrea să înfiinţeze propriul dispecerat de taxi
(24 februarie 2017)
319 vizualizări
Propunere de arestare preventivă pentru pseudoprinţul Paul
(12 decembrie 2015)
297 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























