Individul din Bacău care a încercat să răpească două fete de pe stradă aduce în atenţie cazul agresorilor sexuali.
Legea este prea blanda, spune avocatul unei victime, care cere înfiinţarea unei baze de date cu aceşti agresori, aşa cum există în alte state.
Suspectul care a vrut să le abuzeze sexual pe cele două copile, de 10 şi 17 ani, a mai fost condamnat pentru tentativă de viol, iar acum a ajuns din nou după gratii.
Recividistul, închis 10 ani pentru tentativă de viol, a demonstrat săptămâna trecută că nu şi-a învăţat lecţia. A abordat o copila de 10 ani, în apropierea şcolii şi i-a spus că îi dă 50 de lei dacă vine cu el la Bucureşti.
Din fericire, fata a reuşit să fugă. O zi mai târziu, acelaşi individ a încercat să abuzeze sexual o adolescentă de 17 ani.
Victima i-a dat însă în faţă cu spray iritant lacrimogen şi a fugit. A sunat la poliţie, iar suspectul a ajuns din nou după gratii.
Vlad Fesan, avocat: “Acest tip de agresor, mă refer la agresorul sexual în principal, în ceea ce priveşte victimele minore, are un tip de comportament care escaladează, recidivează foarte des şi sunt foarte dese cazurile în care, eliberat din închisoare, comite din nou. Din păcate, legislaţia românească nu face absolut nimic.”
Avocatul a trimis o scrisoare deschisă Ministrului Justiţiei, prin care cere înfiinţarea unei baze de date cu agresorii sexuali.
Vlad Fesan, avocat: “E o bază de date prin care acest agresor odată eliberat poate fi în continuare supravegheat. Ar putea să-l supravegheze poliţia locală, poliţia poate chiar agenţii de pază de pe lângă şcoli. Ar putea să aibă acces la această bază de date, care ar avea tot timpul fotografii actuale ale acestui agresor.”
Părinţii copiilor agresaţi susţin demersul.
Părintele unei victime: “Cei cu antecedente ar trebui urmăriţi. Vor trebui evidentiati şi pedepsiţi la cel mai mic incident, să nu ajungem la momente atât de grele în viaţa copiilor.”
Femeie: “Ar ajuta, că am fi poate un pic mai în siguranţă dacă am şti şi cu cine stăm de vorba sau cine trece pe lângă noi.”
Sisteme de înregistrare a agresorilor sexual există în mai multe state europene, în Canada şi Australia. În Statele Unite ale Americii, baza poate fi accesată de oricine.
Este actualizată mereu, cu adresele suspecţilor şi fotografii recente. În cazul din Bacău, de exemplu, anchetatorii au avut doar o poză cu atacatorul, veche de 14 ani.
Liviu Cheşnoiu, psiholog criminalist: “Dacă dăm filmul înapoi, eu cred că acest individ a mai comis şi altele, dar multe nu se reclamă. În 80 la sută din cazuri nu se află nimic pentru că oamenilor le este ruşine, le este frică.”
Inclusiv CEDO şi-a dat avizul pentru crearea bazelor de date cu agresori sexuali, susţine avocatul.
Centralizarea informaţiilor de la noi din ţară poate deveni realitate, în urma unei iniţiative legislative în Parlament.