Instituţiile publice vor acorda angajaţilor vouchere de vacanţă, în perioada 1 iulie 2017-30 noiembrie 2018, în valoare de 1450 de lei/salariat, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinaţie, conform OUG publicată pe 30 iunie în Monitorul Oficial.
De la 1 decembrie 2018 instiţiile publice vor acorda angajaţilor vouchere de vacanţă a căror valoare este echivalentul unui salariu de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, se arată în OUG.
Voucherele nu pot fi folosite decât la hotelurile şi pensiunile din ţară, numai de către titularul acestora, fiind considerată contravenţie, sancţionată cu amendă, acceptarea acestor tichete de vacanţă de la alte persoane decât titularul.
Tot contravenţie este considerată şi comercializarea voucherelor, fapta de a da rest în bani la voucherul de vacanţă, diminuarea valorii nominale a acestora şi vânzarea de către agenţiile de turism la un preţ mai mare a aceluiaşi pachet de servicii achiziţionat cu vouchere de vacanţă, faţă cel achitat cu alte mijloace de plată.
Bugetarii primesc de la 1 iulie vouchere de vacanţă, în limita sumelor prinse în buget
2 iulie 2017
(468 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Şapte intervenţii ale Salvamont, în acest week-end, pe Valea Prahovei, pentru recuperarea unor turişti care s-au accidentat ori s-au rătăcit pe traseele montane
(9 august 2021)
50 vizualizări
Statul român, condamnat la CEDO pentru moartea unui tânăr într-un spital de psihiatrie
(18 iulie 2014)
588 vizualizări
Ai voie să claxonezi după fete? Ce răspunde Poliţia
(21 mai 2020)
213 vizualizări
Inundaţii de proporţii biblice în Tulcea
(16 iulie 2017)
543 vizualizări
CCR a decis că majorarea pensiilor cu 40% este constituţională
(13 ianuarie 2021)
122 vizualizări
În ce măsură poate adopta România modelul Slovaciei de testare în masă şi cu cât succes? Răspunsul medicilor
(20 noiembrie 2020)
73 vizualizări
ATENŢIE! Azi e vreme caniculară. Disconfort termic accentuat
(17 iunie 2016)
63 vizualizări
Ministrul Florin Cîţu anunţă prelungirea termenului de sistare a popririlor şi executărilor silite până la 25 octombrie
(12 iunie 2020)
231 vizualizări
ALERTĂ METEO: Vânt puternic şi ploi abundente în zone din 17 judeţe
(9 martie 2023)
59 vizualizări
Băncile şi oficiile poştale sunt închise de Crăciun şi Revelion
(22 decembrie 2017)
593 vizualizări
Ce a declarat Alina Bica la ieşirea din Penitenciarul Târgşor
(22 aprilie 2015)
248 vizualizări
Becali poate să aibă telefon mobil când munceşte, dar va continua să meargă la muncă însoţit de un supraveghetor
(22 septembrie 2014)
85 vizualizări
A murit copilul anesteziat la dentist ! Istoricul şocant al cazului
(12 februarie 2020)
533 vizualizări
1.151 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(28 iulie 2020)
162 vizualizări
Proiect de lege pentru cei care s-au pensionat anticipat
(16 aprilie 2017)
634 vizualizări
Rezultate Titularizare 2014, pe Edu.ro. Peste 50% dintre profesori au picat examenul
(25 iulie 2014)
431 vizualizări
Arafat, mesaj către populaţie: Nu mai sunaţi la 112 pentru orice problemă de coronavirus!
(15 octombrie 2020)
269 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026






.jpg)



















