Meteorologii au anunţat, sâmbătă, că vremea va fi călduroasă duminică şi luni în cea mai mare parte a ţării, iar în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi local în Muntenia va deveni caniculară. Temperaturile vor urca până la 37 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi ridicat. Totodată, de duminică după-amiază, dar mai ales în noaptea de duminică spre luni, instabilitatea atmosferică va fi accentuată.
Meteorologii au anunţat, sâmbătă, că, pe parcursul zilei de duminică, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, caniculară după-amiază în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi local în Muntenia unde temperaturile maxime se vor încadra între 34 şi 37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat.
”Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi”, anunţă meteorologii.
Potrivit acestora, luni, disconfortul termic se va accentua în sudul şi estul ţării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar în Oltenia şi Muntenia vor fi frecvent temperaturi maxime de 35 - 37 de grade.
”Instabilitatea atmosferică va fi accentuată duminică după-amiaza şi în special în noaptea de duminică spre luni în vest şi nord-vest, iar luni după orele prânzului cu precădere în nord, în centru, la deal şi la munte”, mia spun meteorologii.
Local, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină.