Un număr de 18.760 de români şi-au căutat anul trecut un loc de muncă în străinătate prin intermediul Eures, portalul mobilităţii europene pentru ocuparea forţei de muncă.
Aproape 50% dintre românii care şi-au căutat un loc de muncă în rândul statelor din Uniunea Europeană şi din Spaţiul Economic European sunt absolvenţi ai ciclurilor de învăţământ primar, gimnazial şi profesional, în timp ce 41% sunt absolvenţi de liceu sau de postliceală. De asemenea, 9% dintre cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă prin intermediul Eures, adică peste 1.700 de persoane, sunt absolvenţi de facultate, arată datele publicate de Ministerul Muncii.
Eures este portalul care centralizează toate ofertele de joburi de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă din statele UE şi din Elveţia, Islanda, Liechtenstein şi Norvegia. Aproximativ 2,5 milioane de români au emigrat pe perioadă îndelungată din ţară şi alţi circa 500.000 au plecat pe termen scurt în alte ţări în ultimul deceniu.
Salariile de 5- 6 ori mai mari, dar şi lipsa locurilor de muncă din ţară au determinat populaţia cu vârstă de muncă să părăsească ţara, iar consecinţele au fost deopotrivă pozitive şi negative.
Aproape 20.000 de români şi-au căutat anul trecut un loc de muncă în străinătate prin Eures
8 mai 2017
- citeşte totul despre:
- romani,
- loc de munca,
- eures,
- strainatate,
- mobilitate,
- ue
(237 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Poliţiştilor li s-a interzis să mai folosească Facebook şi Whatsapp la serviciu
(9 octombrie 2019)
99 vizualizări
Fostul şef al DNA Timişoara s-a sinucis aruncându-se de la etajul clădirii în care lucra ca procuror
(15 martie 2019)
126 vizualizări
Medic: Acum 7-8 zile am predat garda cu pacienţi pe care îi putem număra pe degetele de la o mână, acum am preluat-o plină!
(10 ianuarie 2022)
424 vizualizări
Preşedintele Iohannis a depus o coroană de flori la Castelul Peleş, în memoria Reginei Ana
(10 august 2016)
97 vizualizări
Salvamont: Abordaţi traseele montane cu responsabilitate; în unele zone e zăpadă, în altele se pot practica sporturi acvatice
(31 martie 2018)
647 vizualizări
Ministrul de Interne spune că o a cincea victimă a fost găsită carbonizată într-una din băile pavilionului de la Matei Bals, care a luat foc.
(29 ianuarie 2021)
132 vizualizări
Pensionarii cu venituri din pensii de până la 900 de lei vor beneficia de compensare de 90% a medicamentelor
(1 iulie 2017)
325 vizualizări
Băneasa Shopping City se inchide !
(20 martie 2020)
165 vizualizări
Ajutorarea pompierilor răniţi în misiune, printre priorităţile MAI
(6 ianuarie 2014)
74 vizualizări
România ar putea avea doar 11 milioane de locuitori în 2060
(2 decembrie 2017)
186 vizualizări
Sfântul Ştefan, 27 decembrie. Ce spune tradiţia despre a treia zi de Crăciun
(27 decembrie 2022)
259 vizualizări
Ministrul Educaţiei anunţă că va fi prelungit cu o săptămână termenul de depunere a dosarelor pentru obţinerea burselor şcolare
(31 ianuarie 2022)
25 vizualizări
România va înregistra o scădere a populaţiei de 22,1% până în 2050, potrivit unui raport ONU
(1 august 2015)
53 vizualizări
Trenuri suplimentare în perioada de Paşte
(8 aprilie 2015)
370 vizualizări
România, între singurele patru ţări din UE cu reguli avansate de protecţie pentru informatori
(18 noiembrie 2013)
137 vizualizări
Gavrilescu: Fără taxa pe depozitarea deşeurilor, România riscă să fie groapa de gunoi a Europei
(21 august 2015)
135 vizualizări
MApN face noi angajări / Campanie de recrutare pentru aproape 1.700 de posturi de soldat şi gradat profesionist
(17 octombrie 2022)
30 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























