Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat, joi, o nouă decizie care stabileşte măsuri pentru combaterea pandemiei de coronavirus. Se solicită dovada vaccinării, trecerii prin boală sau testării, iar pentru cetăţenii UE este necesar certificatul digital COVID. Cât priveşte activitatea în baruri, cluburi, discoteci şi săli de jocuri, la incidenţă cuprinsă între 3 şi 6 la mie, se permite accesul doar persoanelor vaccinate, iar capacitatea sălilor este redusă.
Principalele modificări propuse vizează:
a) Permiterea desfăşurării unor activităţi din anumite domenii economice, dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, testate sau trecute prin boală, astfel:
- Competiţiile sportive organizate în spaţii închise sau deschise se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu purtarea măştii de protecţie şi asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între spectatori;
- Activitatea în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/ sau concerte se poate desfăşura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu purtarea măştii de protecţie;
- Organizarea şi desfăşurarea în spaţii deschise a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale poate fi realizată cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu purtarea măştii de protecţie;
- Evenimentele private în spaţii închise (nunţi, botezuri), în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente se pot desfăşura cu participarea a maximum 200 de persoane, cu asigurarea unei suprafeţe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
- Organizarea de cursuri de instruire şi workshop-uri poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în spaţii închise, respectiv maximum 200 de persoane în spaţii deschise, cu purtarea măştii de protecţie şi asigurarea unei suprafeţe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
- Organizarea de conferinţe în spaţii închise poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane, cu purtarea măştii de protecţie şi asigurarea unei suprafeţe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
- Organizarea de mitinguri şi demonstraţii poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane, cu respectarea anumitor măsuri:
- Activitatea restaurantelor şi cafenelelor, în spaţii închise, se poate desfăşura în intervalul orar 0500-0200 până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
- Activitatea sălilor de sport/fitness în spaţii închise, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de min 7 mp pentru fiecare persoană;
- Activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
- Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise poate fi realizată în intervalul orar 0500-2400 până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
- Activitatea piscinelor interioare poate fi realizată până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului.
b) Permiterea desfăşurării unor activităţi din anumite domenii economice, dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, astfel:
- Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci poate fi realizată în intervalul orar 05.00-02.00 până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;
- Activitatea sălilor de jocuri poate fi realizată în intervalul orar 05.00-02.00 până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului.
CNSU: certificatul verde pentru acces în restaurante, malluri sau la evenimente
16 septembrie 2021
(30 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Oraşele româneşti care riscă să intre în colaps din cauza îmbătrânirii
(5 iulie 2019)
66 vizualizări
Un TIR cu materiale pentru o autostradă din Ungaria s-a răsturnat pe o şosea din România
(2 iulie 2019)
90 vizualizări
Mărţişoare cu şnururi alb-roşii şi alb-negre, flori şi lumânări, la comemorarea a patru luni de la Colectiv
(1 martie 2016)
401 vizualizări
Cutremur în România. Este al nouălea din luna decembrie
(12 decembrie 2019)
65 vizualizări
SEVERE WEATHER: UN VAL DE AER TROPICAL LOVEŞTE ROMÂNIA !
(3 noiembrie 2019)
143 vizualizări
Meteorologii au emis o informare de caniculă pentru vineri şi sâmbătă
(17 august 2017)
147 vizualizări
Medicii de familie solicită demiterea urgentă a lui Virgil Guran, consilier al premierului Ludovic Orban
(12 octombrie 2020)
387 vizualizări
O lună de când în România a fost confirmat primul caz de coronavirus. Cum a evoluat de atunci epidemia
(26 martie 2020)
65 vizualizări
Inspecţia Muncii: Sistemul REVISAL va fi reconfigurat şi va fi nefuncţional sâmbătă şi duminică
(6 februarie 2015)
127 vizualizări
Percheziţii la Universitatea de Medicină din Bucureşti: Mai mulţi profesori ar fi cerut mită de la studenţi
(3 iulie 2017)
201 vizualizări
Medicul Valeriu Gheorghiţă, anunţ categoric despre vaccinarea anti-Covid-19: „Se vor administra trei doze”
(20 august 2021)
28 vizualizări
Poliţia Română: 39 de conducători auto care circulau cu viteză excesivă pe autostrăzi, depistaţi într-o săptămână
(20 martie 2018)
449 vizualizări
Valeriu Gheorghiţă: Ne dorim o accelerare a etapelor de vaccinare având în vedere faptul că am început mai devreme decât preconizam / După 15 ianuarie vom începe vaccinarea persoanelor din etapa a doua
(11 ianuarie 2021)
76 vizualizări
Pensionarii cu venituri din pensii de până la 900 de lei vor beneficia de compensare de 90% a medicamentelor
(1 iulie 2017)
325 vizualizări
Aproximativ 1000 de farmacii s-au înscris pentru a putea efectua teste rapide pentru depistarea COVID-19
(11 mai 2021)
30 vizualizări
Dansatoarele exotice moarte la Constanţa, plânse pe Facebook VIDEO
(6 aprilie 2014)
584 vizualizări
Scandal la un liceu, după ce o elevă a rămas însărcinată cu profesorul de religie
(19 iunie 2019)
284 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026






.jpg)
.jpg)

















