Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cere Parchetului instanţei supreme să îl cerceteze pe primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, pentru conflict de interese, întrucât în perioada 2008-2012 a aprobat 31 de certificate de urbanism, patru autorizaţii de construire, două avize de oportunitate, două autorizaţii de desfiinţare şi o expunere de motive pentru 27 de beneficiari ale căror proiecte au fost realizate de firma deţinută de Falcă şi soţia sa.
Inspectorii de integritate au constatat că sunt indicii că Gheorghe Falcă ar fi săvârşit infracţiunea de conflict de interese în exercitara atribuţiilor sale de primar al municipiului Arad, în mandatele 2008-2012 şi 2012-2016.
"În exercitarea atribuţiilor de serviciu, Falcă Gheorghe a semnat şi aprobat 31 certificate de urbanism, patru autorizaţii de construire, două avize de oportunitate, două autorizaţii de desfiinţare şi o expunere de motive pentru 27 de beneficiari ale căror proiecte au fost realizate de aceeaşi societate comercială - Pro Arhitectura Arad SRL, societate în cadrul căreia persoana evaluată şi soţia sa deţin calitatea de asociaţi. De asemenea, soţia persoanei evaluate deţine şi funcţia de administrator la societatea comercială Pro Arhitectura Arad SRL”, a stabilit ANI.
În perioada 2008-2012, când au fost aprobate actele, firma lui Falcă, SC Pro Arhitectura Arad SRL, a dat dividende de 403.000 de lei.
"Astfel, procedura de semnare şi aprobare a documentelor sus-menţionate a generat, în mod indirect, un folos material atât pentru Falcă Gheorghe, cât şi pentru soţia acestuia (Ela Falcă, n.r.)”, susţin inspectorii de integritate.
ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care în urma cercetărilor va stabili dacă Gheorghe Falcă va fi sau nu pus sub acuzare pentru conflict de interese.
Potrivit Codului penal, "fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
Gheorghe Falcă este primar din 2004, în iunie 2016 el câştigând al patrulea mandat consecutiv.
ANI cere Parchetului instanţei supreme să îl cerceteze pe primarul Aradului, Gheorghe Falcă, pentru conflict de interese
27 februarie 2017
(444 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Gheorghiţă: Dacă ne e teamă de variante virale, să creştem numărul celor vaccinaţi, nu să administrăm a treia doză celor imunizaţi deja
(12 iulie 2021)
65 vizualizări
Cazinoul din Constanţa intră în renovare. Ce destinaţie vor avea sălile
(14 mai 2015)
870 vizualizări
Percheziţii la preoţi falşi, prejudiciul fiind de 80.000 de lei - cum acţionau indivizii
(6 decembrie 2022)
339 vizualizări
Un mare actor de comedie şi, totodată, prezentator TV, infectat cu COVID-19. Care este starea sa de SĂNĂTATE
(21 ianuarie 2021)
74 vizualizări
Raed Arafat: Valul doi al pandemiei va ţine pe toată durata iernii, în toată Europa. Spitalele COVID au ajuns la capacitate maximă şi este necesară suplimentarea acesteia, la spitalele non-Covid. Cazurile uşoare şi asimptomaticii vor rămâne la domiciliu.
(16 octombrie 2020)
170 vizualizări
Prahova, centru de excelenţă pentru copii şi tineri
(23 octombrie 2014)
235 vizualizări
Cod Portocaliu de ger în 36 de judeţe şi Bucureşti, luni şi marţi; Cod galben în alte 5 judeţe din vest
(9 ianuarie 2017)
186 vizualizări
Galaţi: Doi poliţişti, anchetaţi pentru că nu au ajutat o adolescentă care fusese victima unui viol VIDEO
(5 august 2019)
144 vizualizări
Percheziţii la prima oră în judeţul Prahova: Reţea de hoţi de lemn, săltată de poliţişti
(14 iunie 2022)
81 vizualizări
România, ţara cu cele mai multe victime ale traficului de persoane din Europa
(20 octombrie 2016)
558 vizualizări
Jandarmeria oferă sfaturi pentru cei care protestează: "Ne revedem astăzi? Atenţie la recomandările forţelor de ordine”
(4 februarie 2017)
303 vizualizări
Marş al motocicliştilor în Bucureşti
(31 martie 2018)
151 vizualizări
Mircea Cărtărescu, laureat al premiului elveţian
(3 iulie 2013 - Clara ION)
64 vizualizări
Toate cadrele medicale de la ATI Orăştie şi-au depus demisiile: „Suntem trimişi la moarte cu mâinile goale”
(30 martie 2020)
138 vizualizări
Pe langa problemele penale, Cristian Boureanu ar putea fi executat silit
(9 iulie 2017)
460 vizualizări
România a fost al cincilea cel mai mare beneficiar net de fonduri UE în 2013
(17 noiembrie 2014)
60 vizualizări
Zece clinici vor derula Programul gratuit de fertilizare in vitro şi embriotransfer al Ministerului Sănătăţii
(27 mai 2015)
95 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























