Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare informează, după ce Ministerul Educaţiei a fost acuzat că a greşit un sub-punct al subiectului I primit de absolvenţii de clasa a VIII-a la proba de Matematică a Evaluării Naţionale 2016, că este „complet formulat, enunţul este clar, fără ambiguităţi şi permite un singur răspuns corect”, şi că răspunsul corect din punct de vedere matematic este cel prevăzut în baremul de evaluare şi de notare.
„Itemul este complet formulat, enunţul este clar, fără ambiguităţi şi permite un singur răspuns corect. Acesta conţine toate elementele necesare unui răspuns corect şi se referă la o diagramă care a mai fost prezentată în subiectele formulate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (vezi www.subiecte2016.edu.ro/2016). Tipul de diagramă în discuţie este inclus în modelul de subiect pentru Evaluarea naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a, anul şcolar 2014-2015”, arată CNEE.
Mai mulţi profesori, elevi, dar şi părinţi susţin că mulţi dintre candidaţi au fost induşi în eroare de formularea cerinţei punctului 6 de la subiectul 1 din cadrul porbei de Matematică de la Evaluarea Naţională.
Problema 6 le oferă elevilor o diagramă în care sunt repartizate notele obţinute de elevi la un test de matematică. „Conform diagramei, numărul elevilor care au obţinut nota 5 la acest test este egal cu…”, li s-a cerut elevilor la Evaluarea Naţională, însă diagrama nu precizează clar în care şir sunt trecute notele, respectiv numărul elevilor.
Cu toate că în legenda diagramei se menţionează că liniile negre reprezintă numărul de elevi, mulţi candidaţi au interpretat diagrama într-un mod eronat.
„Diagrama nu este complet enunţată pentru că nu se specifică în axa OX notele elevilor şi în axa OY, numărul de elevi. De aceea, unii elevi au citit invers diagrama şi nu le poţi cere în condiţii de examen să gândească ca un adult. Vor fi probabil zeci de mii de contestaţii pe acest subiect şi cel mai simplu ar fi să să plece o notă de la Comisia Centrală de Examen către centrele de corectare prin care să li se ceară să acorde punctajul prevăzut indiferent în ce mod au citit elevii diagrama”, a explicat profesorul Ştefan Vlaston pentru Mediafax.