Peste 9.000 de candidaţi care vor să devină poliţişti susţin proba de evaluare a performanţei fizice, în perioada 7 - 11 mai, în cinci centre zonale, respectiv Bucureşti, Câmpina, Iaşi, Cluj-Napoca şi Slatina.
În cadrul evaluării performanţei fizice, cei 9.118 de candidaţi rămaşi în concursul de încadrare directă, din sursă externă, precum şi cei care sunt reîncadraţi ca poliţişti vor susţine două probe: flexie abdominală şi alergare de rezistenţă (1.000 de metri - bărbaţi şi 800 de metri - femei), la concursul de încadrare directă, respectiv alergare de rezistenţă (1.000 de metri - bărbaţi şi 800 de metri - femei) la concursul de reîncadrare, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.
Probele vor fi susţinute în cinci centre zonale, la care au fost arondate unităţile teritoriale unde s-au înscris candidaţii.
Cei care s-au înscris pentru posturile de agent de ordine publică din Bucureşti, Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Ilfov şi Tulcea vor susţine proba de evaluare a performanţei fizice la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, situată în Aleea Privighetorilor , nr. 1-3, sector 1, Bucureşti.
Candidaţii care s-au înscris pentru posturile din Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Prahova, Sibiu, Vrancea vor susţine proba la Şcoala de Agenţi de Poliţie”Vasile Lascăr” - Câmpina (Bulevardul Carol I, nr. 145).
Candidaţii pentru posturile de agent de ordine publică din Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui vor susţine proba de evaluare a performanţei fizice în Iaşi, pe Stadionul “Emil Alexandrescu”, situat în Aleea Grigore Ghica Vodă, nr. 12-24 (cartier Copou).
Un alt centru zonal a fost organizat la Cluj-Napoca. Candidaţii din Alba, Arad, Bihor, Cluj, Maramureş, Mureş, Satu Mare, Sălaj vor susţine proba de evaluare a performanţei fizice în Parcul Sportiv Universitar “Prof. dr. Iuliu Haţieganu”, situat în strada Pandurilor nr. 7 din Cluj-Napoca.
Cel de-al cincilea centru zonal este organizat la Centrul de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor “Nicolae Golescu” Slatina (strada Cărămizii, nr. 40). Aici vor susţine proba cei care s-au înscris pentru posturile de agent de ordine publică din Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman, Timiş şi Vâlcea.
Potrivit comunicatului Poliţiei Române, pentru accesul în incinta bazelor sportive, fiecare candidat trebuie să prezinte un document de identitate valabil, cu fotografie (carte de identitate, permis de conducere sau paşaport).
Candidaţii pot afla ora la care susţin proba sportivă de pe site-ul www.politiaromana.ro.
Doar 9.118 din cei 26.155 de candidaţi înscrişi pentru cele 1.873 de posturi de poliţişti de ordine publică scoase la concurs de Ministerul Afacerilor Interne au trecut probele psihologice şi medicale eliminatorii înainte de susţinerea probelor sportive şi teoretice.
Probele sportive sunt mai uşoare pentru cei care sunt mai înaintaţi în vârstă. În timp ce un tânăr de până în 30 de ani trebuie să alerge un kilometru în trei minute şi 40 de secunde pentru o notă de 10, pentru un bărbat trecut de 51 de ani, aceeaşi distanţă trebuie parcursă în 5 minute şi 45 de secunde pentru nota 10.
Aceeaşi abordare va fi şi la proba de abdomene - dacă tinerii sub 30 de ani trebuie să facă 50 de abdomene în două minute, un bărbat care a trecut de 50 de ani poate face 21 de abdomene pentru o notă de 10. Baremele sunt şi mai uşoare pentru femei.
Cea mai mare concurenţă este înregistrată în judeţul Gorj, unde media pe judeţ arată că sunt 64 de persoane pe un loc scos la concurs. Postul de poliţie din staţiunea Runcu, judeţul Gorj, este cel mai căutat din întreaga ţară. Aici s-au înscris 135 de candidaţi care concurează pentru singurul loc disponibil.
Şi în Dolj şi Argeş s-a înregistrat o concurenţă foarte mare, fiind 55,7 candidaţi pe loc şi, respectiv, 47,5 pe loc, potrivit Poliţiei Române.