De la 1 mai 2016, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată creşte la 1.250 de lei pentru un program complet de lucru de 8 ore pe zi, potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptate la sfârşitul anului trecut.
La vremea respectivă, Executivul preciza că salariul lunar net al unui salariat care nu are persoane în întreţinere va fi de 917 lei.
Potrivit autorităţilor, de majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată vor beneficia circa 1.131.600 salariaţi, dintre care 39.322 angajaţi în sectorul bugetar şi 1.092.364 în sectorul concurenţial.
"Încheierea unui contract individual de muncă cu stabilirea unui salariu de bază mai mic decât cel prevăzut în actul normativ adoptat de Guvern va constitui contravenţie şi se va sancţiona cu amendă contravenţională de la 1.000 lei la 2.000 lei. Această amendă este distinctă de cea prevăzută de Codul muncii. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se realizează de către inspectorii de muncă", se preciza în comunicatul Guvernului din 30 decembrie 2015.