Florian Walter, adus în ţară sâmbătă seară din Emiratele Arabe Unite, a fost arestat preventiv, duminică, Tribunalul Prahova.

Astfel, magistraţii au confirmat arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestuia, dispunând executarea mandatului de arestare emis pe numele său pe 15 mai 2015.

Avocata lui Florian Walter, Lucia Muşat, a declarat că a contestat decizia instanţei, acţiunea urmând a fi soluţionată de Curtea de Apel Ploieşti, potrivit Agerpres.

Aceasta a precizat că, la momentul declanşării urmăririi penale împotriva lui Walter, acesta se afla în concediu în afara ţării şi s-a predat autorităţilor din Dubai când a aflat că pe numele său a fost emis mandat de arestare în lipsă.

"A fost în concediu, apoi s-a transferat la Dubai, acolo a aflat de existenţa urmăririi penale. Acolo se afla şi s-a predat organelor de acolo. (...) La aflarea mandatului de arestare în lipsă în ţara în care se afla la acel moment, s-a predat. A fost pus sub control judiciar de Procuratura din Dubai cu plata unei cauţiuni pentru a-şi formula apărări în dosarul de urmărire penală. Pentru că era din ce în ce mai greu să colaborăm de la distanţă, a depus eforturi proprii pentru a se întoarce de bună voie şi nesilit de nimeni în ţară, procedurile de extrădare în Dubai durând câţiva ani de zile şi interesul anchetei este să fie prezent pentru a formula apărările", a declarat avocatul.

Dosarul omului de afaceri Florian Walter care a fost disjuns de DIICOT Ploieşti din dosarul Romprest a fost preluat de DNA, structura centrală, şi conexat la o altă cauză instrumentată de procurorii de aici, au declarat, sâmbătă, surse judiciare citate de Agerpres.

Acesta a fost dat în consemn la frontieră în data de 6 mai 2015, iar IGPR a anunţat ulterior că el a fost localizat în Emiratele Arabe Unite şi că autorităţile au demarat procedurile în vederea extrădării sale în România.