Raportul realizat de Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) arată că buretele de pe tavanul şi stâlpii din Clubul Colectiv NU era îmbibat cu substanţe inflamabile, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public. Potrivit expertizei judiciare, în urma unui experiment făcut în condiţii similare celor din club, focul s-a propagat la fel de repede ca în seara tragediei, adică puţin peste un minut.
Conform raportului realizat de Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani, buretele cu care era căptuşit tavanul Clubului Colectiv, precum şi stâlpii din interior NU era îmbibat cu subtanţe inflamabile.
Potrivit documentului care numără 400 de pagini, experimentele efectuate în cadrul anchetei arată că viteza de propagare a flăcărilor a fost aproape aceeaşi ca durată ca şi în cazul incendiului din club. Camerele de supraveghere demonstrează că incendiul s-a propagat într-un interval de un minut şi 19 secunde, scrie b365. ro.
Conform unor surse judiciare, ancheta în cazul Club Colectiv ar putea fi finalizată la sfârşitul lunii februarie.
Specialiştii INSEMEX Petroşani au efectuat, pe 16 decembrie 2015, în laborator, o expertiză tehnică a condiţiilor din clubul Colectiv, în încercarea de a determina cauzele şi modul în care s-a produs incendiul din 30 octombrie 2015.
Simularea a fost efectuată la solicitarea Parchetului General, iar la experimentul judiciar a luat parte şi directorul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, instituţie cu care INSEMEX colaborează pentru finalizarea expertizei tehnice.
Directorul INSEMEX afirma, pe 16 decembrie, că în cadrul expertizei tehnice a fost efectuată o simulare ''la o porţiune semnificativă din clubul Colectiv'. Prin reproducerea evenimentului specialiştii au încercat să determine mecanismul de declanşare a incendiului şi modul de propagare al acestuia.
Iniţierea incendiului a fost efectuată cu un articol pirotehnic pe o porţiune semnificativă, reprodusă la scară reală ca în clubul Colectiv.
16 persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, din Bucureşti, pe data de 30 octombrie 2015, se află în continuare internate în spitale din ţară şi din străinătate. Alte 63 de persoane şi-au pierdut viaţa, de atunci până în prezent.