Adrian Despot spune că s-a dus la prima rundă de consultări cu preşedintele Klaus Iohannis din respect pentru oamenii din stradă şi faţă de instituţia prezidenţială, cântăreţul precizând totodată că s-a întors de la Cotroceni cu speranţă.
"Am fost la Cotroceni la prima rundă de consultări. Am fost invitat de către Preşedintele Klaus Iohannis şi am considerat că trebuie să fiu acolo, din respect pentru oamenii din stradă şi faţă de instituţia prezidenţială. Deşi niciunul dintre participanţi nu s-a autoproclamat 'reprezentant al străzii', cele mai multe dintre doleanţele noastre au fost exprimate! M-am întors cu speranţă", a scris Adrian Despot, vineri seară, pe contul său de Facebook.
Adrian Despot a participat la consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu societatea civilă, organizate vineri după-amiază, deşi liderul trupei Viţa de Vie anunţase iniţial, pe Facebook, că prezenţa sa la aceste discuţii nu ar fi decât "o altă improvizaţie".
Mediafax