Senatorii au votat, luni, proiectul de lege care prevedere reducerea vârstei standard de pensionare pentru femeile care au născut cel puţin trei copii, până în ianuarie 1990, textul legislativ fiind adoptat cu 120 de voturi "pentru", niciun vot "împotrivă" şi două abţineri.
Potrivit proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice, femeile care au realizat stagiul complet de cotizare şi care au născut cel puţin trei copii, până în ianuarie 1990, pot să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare cu un an dacă au trei copii şi cu doi ani dacă au adus pe lume
patru sau mai mulţi copii.
Vârsta de pensionare redusă, pentru mamele care au născut trei sau mai mulţi copii, până în ianuarie 1990, nu poate fi mai mică de 55 de ani, mai arată actul normativ, votat de Senat.
Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proiect de lege, iniţiat de senatorul PSD Trifor Belacurencu, textul legislativ urmând să fie transmis Camerei Deputaţilor, for decizional.
Mediafax