O iniţiativă legislativă pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat a fost adoptată, luni, în plenul Senatului, cu 85 de voturi "pentru", 41 de voturi "împotrivă" şi două abţineri.
Proiectul de lege prevede următoarele:
- înscrisurile, suporturile de sunet, imagine şi date şi alte reprezentări aflate în posesia avocatului nu vor fi sechestrate, ridicate sau confiscate. Restricţiile menţionate nu mai sunt aplicate în cazul în care avocatul este suspect că a săvârşit fapte prevăzute de legea penală sau dacă a favorizat infractorul, obstrucţionează justiţia, este implicat într-o tăinuire ori dacă este vorba despre bunuri implicate în săvârşirii unei infracţiuni.
Prevederi pentru avocaţi
- avocaţii nu răspund dacă nu denunţă infracţiuni de care află prin prisma profesiei, cu excepţia omorului, uciderii din culpă, genocidului, crimei împotriva umanităţii sau a crimei de război, răpirii, luării de ostateci ori atacului terorist.
- avocaţii sunt obligaţi să depună la barou o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă apartenenţa ori neapartenenţa ca agent sau colaborator al fostelor organe de Securitate, ca poliţie politică sau al serviciilor de informaţii, inclusiv al actualelor servicii.
- avocaţii nu pot fi lucrători operativi sau neoperativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.
- folosirea fără drept a denumirilor ""Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat de către orice persoană fizică sau juridică, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de acest proiect de lege se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Prevederi pentru alte persoane, parte în procedura juridică
- persoanele care participă la o procedură judiciară şi folosesc cuvinte sau gesturi jignitoare la adresa avocaţilor pot fi pedepsite cu închisoare de la o lună la şase luni sau cu amendă. Ameninţarea avocatului în timpul exercitării profesiei se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la doi ani. Lovirea avocatului se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la trei ani. Dacă acţiunile sunt comise împotriva soţului sau a unei rude apropiate a avocatului, în scop de intimidare sau răzbunare, limitele speciale de pedeapsă se majorează cu jumătate.
- persoanele care mint cu scopul de a intimida sau de a se răzbuna, în cursul unei proceduri judiciare, prin care se impută săvârşirea de către un avocat a unei infracţiuni sau abateri disciplinare grave ori în legătură cu prestaţiile sale profesionale, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă.
SURSA: dcnews.ro