Ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu a declarat miercuri că ia în calcul extinderea cardului de sănătate pentru copii, această măsură putând fi implementată cel mai probabil în lunile martie-aprilie anul viitor.
„Vreau să extindem varianta de card, varianta informatică şi pentru categoria 0-18 ani. Ne gândim să facem lucrul acesta de anul viitor, probabil dau orientativ lunile martie-aprilie anul viitor, când ar putea intra în vigoare”, a afirmat Bănicioiu, prezent la festivitatea de deschidere a evenimentului „Zilele Institutului Clinic Fundeni”.
Ministrul a spus că, în prezent, se lucrează la identificarea celei mai uşoare modalităţi de implementare a acestei măsuri.
„Identificăm în momentul de faţă modalitatea cea mai uşoară de implementare”, a afirmat Bănicioiu.