Proiectul noului Cod fiscal a trecut de Parlament, urmând să fie transmis preşedintelui Klaus Iohannis spre promulgare. Camera Deputaţilor, forul legislativ decizional, a aprobat joi legea cu 279 voturi "pentru", 8 "împotrivă" şi 5 abţineri.
Camera Deputaţilor a adoptat anterior, în cursul dimineţii, pe articole, reexaminarea Codului fiscal, neînregistrându-se nicio modificare faţă de raportul Comisiei de buget. Premierul Victor Ponta a ajuns în plen după exprimarea votului la Codul fiscal.
În plen au luat cuvântul liderii PNL şi PSD, Alina Gorghiu, respectiv Liviu Dragnea, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorvici, din partea Guvernului, precum şi Florentin Gust, din partea PSRO, care a anunţat că deputaţii acestui partid au votat împotriva proiectului. De asemenea, la şedinţa plenului a fost prezentă şi Elena Udrea.
Principalele amendamente la Codul fiscal vizează reducerea cotei TVA de la 24% la 20% începând de la 1 ianuarie 2016 şi de la 20% la 19% începând de la 1 ianuarie 2017, eliminarea impozitului pe construcţii începând de la 1 ianuarie 2017, cu excepţia construcţiilor agricole - în acest caz eliminarea impozitului se aplică din 2016 -, eliminarea supraaccizei la carburanţi de la 1 ianuarie 2017.