Aproape 70 dintre candidaţii la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului au fost eliminaţi, luni, din examen, la proba scrisă de limba română, pentru tentativă de fraudă, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat pentru MEDIAFAX că luni au fost eliminaţi din examen 67 de candidaţi, iar în 10 dintre centrele de examinare a trebuit să fie folosite subiectele de rezervă.

Dintre cei 29.292 de absolvenţi înscrişi la proba scrisă de limba română, s-au prezentat la examen 23.737, dintre care 67 au fost eliminaţi, cei mai mulţi (nouă) în judeţul Bihor. Nu s-au prezentat 5.555 de candidaţi, arată Ministerul Educaţiei, într-un comunicat.

Sesiunea august - septembrie a bacalauretului continuă marţi cu examenul la limba şi literatura maternă. La această probă s-au înscris 910 candidaţi (841 la maghiară, 50 la germană, patru la turcă, 13 la ucraineană şi doi la italiană).

Miercuri, va avea loc proba obligatorie a profilului (matematică pentru absolvenţii profilului real şi istorie pentru cei de la profilul umanist), la care sunt înscrişi 33.294 de absolvenţi, iar vineri, ultimul test scris din această sesiune, proba la alegere a profilului şi specializării (biologie, geografie, fizică, chimie, logică, informatică, sociologie, psihologie, economie sau filosofie), cu 36.657 de candidaţi înscrişi.

Rezultatele vor fi afişate în 31 august, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 3 septembrie.

Sesiunea a doua a examenului de bacalaureat din acest an a început pe 17 august, cu probele orale şi de competenţe, care s-au încheiat în 21 august. La aceste probe, candidaţii au primit calificative, care nu le vor afecta media la bacalaureat. Candidaţii care la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale au refuzat să răspundă sau să rezolve subiectele propuse nu pot participa la probele scrise, întrucât se consideră că nu au susţinut probele orale.