Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice va fi acreditat internaţional şi interconectat cu instituţii similare internaţionale. Guvernul a alocat în acest sens 5.480 de euro, respectiv suma necesară achitării contribuţiilor la instituţiile internaţionale. Registrul poate intra în proces de calificare şi acreditare de către Asociaţia Mondială a Donatorilor de Măduvă, după îndeplinirea unor criterii care au în vedere mai multe aspecte, inclusiv numărul de donatori, care trebuie să fie minimum 500, anunţă Guvernul.

PUBLICITATE
 

Aproximativ 21.700 de donatori voluntari sunt înregistraţi în Registrul Donatorilor. Prin interconectarea Registrului la Asociaţia Donatorii de Măduvă Osoasă de Pretutindeni şi Grupul European pentru Sânge şi Transplant de Măduvă se extinde baza de căutare pentru potenţiali donatori compatibili cu pacienţi români care au nevoie de transplant, în condiţiile în care, în martie, s-au înregistrat 25 milioane de persoane la nivel mondial înscrise ca potenţiali donatori voluntari de celule stem hematopoietice.