Preşedintele Klaus Iohannis va susţine o vizită oficială în Republica Moldova. Presa de la Chişinău scrie că vizita va dura două zile şi avea loc pe 22 şi 23 ianuarie 2015. Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al preşedintelui, relatează Mediafax.
Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al preşedintelui Republicii Moldova preşedintelui Republicii Moldova. Acesta a declarat că preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni cu omologul său, Nicolae Timofti, dar şi cu viitorul premier, dacă până atunci va fi constituit noul guvern.
Şeful statului român va avea întrevederi şi cu liderii formaţiunilor politice din Republica Moldova şi va ţine un discurs public la una dintre universităţile din Moldova.