Peste 10,7 milioane de asiguraţi au primit cardurile naţionale de sănătate, astfel că rata de distribuire la nivel naţional a ajuns la 95 la sută, informează, joi, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Datele furnizate de Poşta Română, privind stadiul de distribuire a cardului naţional de sănătate, arată că, în intervalul 19 septembrie - 6 noiembrie, au fost predate asiguraţilor peste 10,7 milioane de carduri de sănătate, astfel că, rata de distribuire a cardurilor la nivel naţional este de aproximativ 95 la sută, arată un comunicxat al CNAS, remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.
În municipiul Bucureşti au fost preluate în reţeaua poştală 1,4 milioane de carduri, dintre care 1,1 milioane de carduri au ajuns la asiguraţi. Astfel 81% din bucureştenii asiguraţi au primit până în prezent cardul de sănătate. Restul cardurilor se află încă în reţeaua poştală.
Potrivit estimărilor, procesul de distribuire a cardurilor se va încheia în jurul datei de 15 decembrie.
Cardurile care nu au fost înmânate asiguraţilor sunt returnate caselor de asigurări de sănătate. Termenul de predare către casele de asigurări este de 10 zile lucrătoare după expirarea termenului de distribuire.
CNAS şi casele judeţene de asigurări de sănătate vor informa asiguraţii în momentul când va începe distribuirea cardurilor prin intermediul caselor de sănătate.
După ce procesul de distribuire se va încheia, va urma o perioadă de testare a cardului naţional de sănătate, în care cele două sisteme vor merge în paralel. În această perioadă vor fi identificate şi rezolvate eventualele probleme în funcţionalitatea cardului.
După această perioadă de testare, cardul naţional de sănătate va deveni obligatoriu prin lege, iar serviciile medicale vor fi validate şi decontate doar prin intermediul lui.
Cardul naţional de sănătate este un proiect care are ca principal scop transparentizarea şi eficientizarea utilizării fondurilor din sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Acesta va face dovada prezenţei asiguratului la furnizorul de servicii medicale.