68 de infracţiuni au fost constatate la alegerile prezidenţiale. Sunt cercetate 57 de persoane, cele mai multe pentru coruperea alegătorilor sau pentru introducerea în urnă a mai multor buletine de vot, fiind date şi 32 de amenzi, în valoare de 42.350 de lei, potrivit MAI.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a declarat, luni, că la primul tur al alegerilor prezidenţiale au fost făcute 291 de sesizări, de cinci ori mai puţine decât la scrutinul din 2009, când s-au înregistrat 1.435 de sesizări. Din cele aproape 300 de sesizări înregistrate duminică, jumătate nu s-au confirmat, scrie Mediafax.
"În 78 de situaţii, aspectele sesizate au reprezentat fapte cu caracter penal. În urma verificărilor efectuate, până în acest moment, au fost constatate 68 de infracţiuni, pentru care sunt cercetate 57 de persoane, toate în stare de libertate", a spus Monica Dajbog.
În ziua votului au fost date 42 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 10 au fost avertismente şi 32 amenzi în valoare totală de 42.350 de lei. Cele mai multe amenzi au fost date pentru continuarea propagandei electorale, sfătuirea alegătorilor cu privire la candidatul pe care ar fi trebuit să-l voteze, consumul şi vânzarea de băuturi alcoolice în spaţiile de protecţie ale secţiilor de votare, adică pe o rază de 500 de metri.
De asemenea, duminică au fost luate măsuri speciale pentru prevenirea turismului electoral. În acest sens, la nivel naţional au fost instituite 433 de filtre rutiere, fiind verificate 2.685 de autovehicule, dintre care 207 autocare, 638 de autobuze, 990 de microbuze şi 850 de autovehicule de capacitate 8+1.
Monica Dajbog a precizat că nu au fost confirmate "acţiuni de transport a persoanelor cu intenţia de a vota de două ori sau mai mult".