Peste 100.000 de studenţi vor primi în acest an universitar bani de la stat pentru a face practică la companii, care, la rândul lor, vor putea deconta salariile angajaţilor care îi pregătesc, a declarat ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, scrie Mediafax. Declaraţia a fost făcută la finalul festivităţilor de deschidere a anului universitar la Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia. „Anul acesta (universitar - n.r.) vom investi în mod special bani pentru a finanţa practica studenţilor la operatori economici. Nu doar finanţăm o practică pentru ca studenţii să-şi desfăşoare activitatea într-un laborator, ci să-şi desfăşoare activitatea practică la un operator economic, la o firmă, la o companie, fie ea mică sau mijlocie, dar în acelaşi timp investind bani şi în companie. Adică oferim companiei şansa să deconteze, să plătească salariile unor angajaţi, care să lucreze, să investească timp în studenţi, care să le arate studenţilor ce înseamnă un utilaj, un echipament, un know-how, un serviciu şi aşa mai departe“, a mai spus Costoiu. El a adăugat că practica este importantă deoarece în perioada acesteia se construiesc cele mai solide legături între student şi angajator.
Peste 100.000 de studenţi din România vor primi bani pentru practică la companii
29 septembrie 2014
(145 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ministrul Muncii a făcut anunţul oficial! Ce se întâmplă cu următoarea vacanţă a românilor?
(5 mai 2018)
1182 vizualizări
Băsescu: Intrarea la facultate fără bacalaureat e o soluţie proastă, în folosul mafiei universitare
(14 septembrie 2014)
74 vizualizări
1.767 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(23 septembrie 2020)
187 vizualizări
Colectiv: Urmărire penală in rem pentru omor calificat şi distrugere calificată
(2 noiembrie 2015)
112 vizualizări
Adevărul despre fiecare vaccin: când ai parte de imunitate după vaccinare şi cât durează, de fapt
(1 februarie 2021)
259 vizualizări
Valul de aer polar pune stăpânire pe România. Unde se anunţă ninsori viscolite şi cât mai ţine frigul
(23 octombrie 2018)
141 vizualizări
Lista bolilor contagioase pentru care se instituie izolarea la domiciliu sau spitalizarea
(29 octombrie 2020)
314 vizualizări
Parlamentul a adoptat dublarea alocaţiei pentru copii
(18 decembrie 2019)
175 vizualizări
Ministerul Mediului a lansat noua pagină de internet cu informaţii despre calitatea aerului
(25 iulie 2017)
253 vizualizări
Cutremur neobişnuit în România. S-a produs la o adâncime de doar 30 km
(26 mai 2019)
143 vizualizări
Eutanasiera maidanezilor contestată la Curtea Constituţională
(16 septembrie 2013)
106 vizualizări
Deputaţii au adoptat decizional proiectul prin care urmărirea penală poate fi declanşată din oficiu în cazul violenţei domestice
(14 octombrie 2020)
149 vizualizări
Un sfert dintre români beau alcool într-o zi obişnuită, România e în topul mondial al alcoolicilor
(2 iunie 2016)
466 vizualizări
Cod rutier 2021. Ce valoare atinge punctul-amendă
(29 decembrie 2020)
134 vizualizări
196 noi cazuri de îmbolnăvire cu COVOD-19, in Romania
(10 iunie 2020)
123 vizualizări
Grevă japoneză în sistemul de sănătate
(14 octombrie 2013)
123 vizualizări
Transportatorii de mărfuri au intrat în grevă
(9 decembrie 2013)
106 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























