Termenul „Natural“ sau „Bio“, folosit din ce în ce mai des pe produse alimentare, care însă sunt pline de chimicale, ar putea fi legiferat odată cu introducerea TVA Verde în agricultură şi alimentaţie, conform unui proiect lansat de Uniunea Europeană, consideră preşedintele Asociaţiei operatorilor din agricultura ecologică Bio-România, Marian Cioceanu, scrie Agerpres.
„Dacă se va implementa acel TVA Verde pe care ni-l dorim se va legifera şi termenul de «Natural», care înseamnă că materia primă este din agricultura convenţională, dar la procesare nu mai punem nimic chimic sau punem ce se pune şi în produsul ecologic. În aceste condiţii, produsul ar fi mai ieftin, ar fi legiferat şi ar fi mai natural. Acum toţi scriu «Natural» pe produse, dar ţi le dau pline cu chimicale. Găsim pe piaţă suc de mere «Natural 100%» şi când citim ingredientele are doar 2% pulpă de mere. Restul sunt chimicale şi totul este legal şi nu poţi să le faci nimic“, a declarat, sâmbătă, preşedintele Asociaţiei Bio-România, Marian Cioceanu, la Festivalul BIO, organizat la Muzeul Naţional al Satului din Capitală.
Acesta a precizat că SUA are legiferat acest termen şi în aceste condiţii un suc proaspăt de portocale trebuie să fie obţinut numai din portocale sută la sută, culese în urmă cu cel mult 48 de ore.
„Noi am propus TVA de 9% la produsele naturale, de 3% la cele bio şi TVA 0% la alimentele de bază bio, iar pentru aceste alimente care au la procesare sute de E-uri susţinem ca TVA să rămână 24%. Trebuie să fundamentăm foarte bine o legislaţie pentru produsele naturale, astfel încât să se poate face mai uşor trecerea către ecologic şi să avem produse mai sănătoase pe piaţă“, a mai spus preşedintele Bio-România.
Principiul TVA Verde a fost gândit de Comisia Europeană pentru a fi aplicat tuturor bunurilor de consum şi serviciilor, nu numai alimentelor, fiind schimbat fundamental şi criteriul calculării cotei de TVA.
Modelul economic actual, dar care nu este practicat în România, are principiul următor pe TVA: produsele de strictă necesitate TVA mic, produse de lux TVA mare. La TVA Verde principiul este poluatorul plăteşte. Astfel, unele alimente vor putea avea TVA 50%, iar unele automobile TVA 0%.
Studiul finanţat de Uniunea Europeană prin care se propune implementarea TVA Verde a stabilit formule precise de calcul al acestui impozit ţinând cont de amprenta de carbon a fiecărui produs, de durata de viaţă a produsului, de utilizarea resurselor neregenerabile, de costurile cu distrugerea sau reciclarea produselor după utilizare. Un exemplu ar fi banala pungă de plastic, care ar putea avea TVA 300%, iar o sacoşă de bumbac bio 0% TVA.