Hotelierii se pregătesc pentru demararea ediţiei de primăvară a programului "Litoralul pentru toţi", care se va desfăşura în perioada 5 mai – 15 iunie.
În program s-au înscris 38 de hoteluri, care asigură un număr de peste 5.400 de locuri de cazare.
În ceea ce priveşte tarifele, pentru zona Mamaia - Constanţa - Eforie, pentru şase nopţi de cazare la un hotel de o stea, turiştii trebuie să plătească 205 lei de persoană, 235 de lei la un hotel de două stele sau 315 lei cu mic dejun inclus, 265 de lei la un hotel de trei stele ori 425 de lei cu mic dejun, 485 de lei la un hotel de patru stele, respectiv 605 lei la unul de cinci stele.
Turiştii pot opta şi pentru varianta all inclusive, tarifele maxime pentru acest tip pachete pentru cinci nopţi de persoană ajungând până la 765 de lei la un hotel de trei stele, 875 de lei la unul de patru stele şi până la 985 de lei de persoană la o unitate de cinci stele.
În sudul litoralului românesc, în staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche, preţurile cele mai mari pentru această ediţie a "Litoralului pentru toţi" sunt semnificativ mai scăzute, potrivit mediafax.ro.
Astfel, tarifele pentru un sejur de şase nopţi de persoană vor fi cuprinse între 159 de lei la un hotel de o stea, fără mic dejun, şi 469 de lei de persoană la un hotel de cinci stele, cu mic dejun inclus, preţuri similare cu cele de la ediţia de anul trecut a programului.
"Litoralul pentru toţi" începe pe 5 mai
25 aprilie 2014
- citeşte totul despre:
- demararea,
- inclusive,
- mangalia,
- preturile,
- scazute,
- litoralul,
- statiunile,
- programului
(141 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Lucruri pe care nu le ştiai despre Paris
(30 decembrie 2019)
896 vizualizări
Castelul Cantacuzino din Buşteni,o poveste cu prinţi şi prinţese
(29 decembrie 2019)
1800 vizualizări
Organizarea unei nunţi în România, o gaură neagră financiară: cu câţi bani rămân mirii din dar
(20 februarie 2020)
553 vizualizări
Mănăstirea “Dintr-un lemn” şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului
(8 noiembrie 2013)
1487 vizualizări
Lara Fabian, consecinţe grave după ce şi-a anulat concertul de la Bucureşti. Decizia organizatorilor
(4 februarie 2020)
87 vizualizări
CHINA – Oraşul Wuhan, în carantină. Bilanţ: 17 decese şi peste 2.000 oameni infectaţi
(23 ianuarie 2020)
114 vizualizări
FPTR: Multe hoteluri şi pensiuni de pe Valea Prahovei nu au turişti şi se închid de luni până joi
(16 decembrie 2013)
225 vizualizări
Top 3 oraşe din Italia faimoase pentru cazinouri
(24 iulie 2022)
381 vizualizări
Nobel 2019: Două nume vor fi anunţate la literatură; Greta Thunberg, favorită la premiul pentru pace
(7 octombrie 2019)
56 vizualizări
Nava-fantomă, ce navighează, fără marinari, de şapte ani! ”E plină de şobolani-canibali, cine să o vrea?”
(20 decembrie 2019)
617 vizualizări
Consiliere menopauză şi sindrom pre-menopauză, doar la Spitalul LOTUS din Ploieşti
(19 octombrie 2017)
921 vizualizări
Ce se întâmplă cu organismul dacă nu bei alcool timp de o lună. Explicaţiile experţilor
(6 ianuarie 2022)
209 vizualizări
Marea Britanie începe marţi campania de vaccinare contra Covid
(7 decembrie 2020)
77 vizualizări
Britney Spears a cerut unei instanţe din Los Angeles finalizarea tutelei instituite în urmă cu 13 ani, argumentând că “este în depresie, traumatizată”, iar tatăl său o controlează “100.000%”.
(24 iunie 2021)
48 vizualizări
Theodor Paleologu a trăit o poveste de dragoste cu o prinţesă!
(11 noiembrie 2019)
758 vizualizări
Peste 85% dintre români vor petrece Paştele în familie
(16 aprilie 2014)
116 vizualizări
Documentarul “Wild Carpathia”, prezentat în premieră la sediul central al ONU. Prinţul Charles de Wales va adresa un mesaj video
(20 iunie 2017)
171 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























