Statistic, vaccinul de la AstraZeneca are cea mai mică rată de succes atât în prevenirea îmbolnăvirilor cu o formă gravă de coronavirus, cât şi a infectării în general, comparativ cu Pfizer sau Moderna. Nu ajută nici faptul că mai multe ţări au refuzat să-l administreze vârstnicilor.

 

Pentru a influenţa percepţia generală asupra unui vaccin care tocmai a ajuns în România sub forma a 800.000 de doze, oficialii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au venit cu mai multe observaţii. În primul rând, vaccinul anti-Covid-19 dezvoltat de AstraZeneca poate fi administrat şi pentru persoanele de peste 65 de ani, a precizat miercuri comitetul de experţi pentru vaccinuri al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, citat de AFP.

 

Aceste recomandări, deşi nu dictează măsurile adoptate de o ţară sau de alta, sunt foarte importante la nivel global şi sunt considerate de referinţă. Grupul strategic consultativ al experţilor OMS în privinţa vaccinării (SAGE) recomandă de asemenea folosirea soluţiei de imunizare de la AstraZeneca, „chiar dacă mai multe variante (de coronavirus) sunt prezente într-o ţară”. „Persoanele de peste 65 de ani ar trebui să primească vaccinul”, a adăugat preşedintele grupului de experţi, Alejandro Cravioto, într-o conferinţă de presă

 

Este important de reţinut că aceste recomandări au devenit publice într-o perioadă foarte dificilă pentru compania producătoare. În condiţiile în care vaccinul cu vector viral, dezvoltat de laboratorul britanic AstraZeneca şi universitatea Oxford, s-a confruntat cu o serie de probleme în ultimele săptămâni, reticenţa la vaccinare a fost amplificată. Eficacitatea sa a fost pusă la îndoială pentru persoanele în vârstă de peste 65 de ani, dar şi în ţările unde sunt prezente variante ale coronavirusului.

 

În acelaşi timp, vaccinul este certificat pentru distribuţie în mai multe ţări europene, inclusiv România. Unele guverne au preferat însă să recomande folosirea sa doar pentru persoanele sub 65 de ani sau chiar sub 55 (cum este şi cazul României), în lipsa unor date suficiente privind eficacitatea sa pentru persoanele mai în vârstă. În final, cifrele pe care trebuie să le ţii minte sunt simple. Cu o eficienţă medie evaluată în prezent între 60 şi 70%, vaccinul AstraZeneca/Oxford se situează sub performanţele atribuite Pfizer/BioNTech sau Moderna, cu o eficacitate de peste 90%, chiar şi până la 95%.

 

 

 

 

Sursa: www.playtech.ro