Vine sezonul de toamnă şi iarnă. Sunt două explicaţii pentru care măştile ude sunt mult mai puţin eficiente: (1) la umezeală devin poroase, (2) iar cele electrostatice, care reţin germenii bazându-se nu doar pe densitate, ci pe efectul electrostatic, îşi pierd această proprietate dacă se udă.

 

Deşi a devenit comun, purtatul măştii e încă un fenomen nou nu doar în România, ci în toată Europa. Mulţi dintre noi ne-am adaptat, dar nu avem încă experienţă pentru toate cele patru anotimpuri. Toamna, de exemplu, cercetătorii avertizează că măştile de faţă şi ploaia nu se împacă deloc.

 

Motivul principal este că umezeala reduce masiv capacitatea de filtrare a măştii. În plus, umezeala îngreunează şi respiraţia.

 

Umezeala, poartă de acces pentru patogeni În general, umezeala nu e recomandată în zona feţei, pentru că este un mediu propice pentru dezvoltarea virusurilor şi bacteriilor. În cazul pandemiei, mai există un motiv foarte important: măştile umede/ude îşi pierd capacitatea de filtrare.

 

Recomandările de la OMS, CDC şi toate organizaţiile de sănătate spun acelaşi lucru: măştile umede nu mai trebuie purtate, ci trebuie înlocuite. Organizaţia naţională de sănătate din Marea Britanie, NHS, recomandă chiar schimbarea măştii “dacă se umezeşte sau dacă ai atins-o”.

 

Atunci când se umezeşte, masca începe să fie mai poroasă. Porii mici, care în mod normal ar ţine particule cu virusul la distanţă, devin mai mari – suficient de mari pentru ca virusul să treacă. Practic, o mască udă devine aproape inutilă.

 

Pe deasupra, pentru măştile care oferă şi protecţie electrostatică, este distrus şi acest efect (deşi majoritatea modelelor nu sunt electrostatice).

 

O mască umedă e ca o batistă murdară

 

E un lucru minor, dar de care este important să ţinem cont: toate măştile devin vulnerabile când se udă, mai ales cele chirurgicale de unică folosinţă.

 

Nu e vorba doar de ploaie, spune şi medicul Simon Clarke, profesor de microbiologie la Universitatea din Reading. Orice tip de umezeală (de la transpiraţie, tuse, respiraţie sau orice altă sursă) are acelaşi efect.

 

Ce recomandă specialiştii

 

Nu trebuie vreo soluţie deosebită. Cum am văzut de multe ori în această pandemie, gesturile simple (spălatul pe mâini, purtatul de măşti) fac o diferenţă enormă. În acest caz, cea mai bună variantă este să schimbăm masca atunci când se umezeşte. Ar fi bine, deci, să avem una sau chiar mai multe de rezervă la noi.

 

Chiar dacă nu se udă, masca trebuie oricum schimbată la 3-4 ore.

 

Pentru a schimba masca în siguranţă, mâinile trebuie spălate sau dezinfectate înainte şi după atingerea măştii. 

 

Masca trebuie luată de elasticul lateral, nu de partea din faţă. 

 

Măştile din material textil pot fi refolosite dacă sunt dezinfectate şi dacă nu au găuri sau spaţii între ţesături, dar măştile de unică folosinţă nu trebuie refolosite.

 

 

 

Sursa: www.libertatea.ro