Elveţia a decis vineri să interzică cel puţin până la 15 martie orice eveniment public sau privat la care ar participa mai mult de 1.000 de persoane, din cauza epidemiei cu noul coronavirus care a contaminat nouă persoane pe teritoriul său, scrie AFP.

 

"Din cauza situaţiei actuale şi a propagării coronavirusului, Consiliul federal (guvernul elveţian) a decis să declare situaţia care predomină acum în Elveţia "situaţie specială" în sensul legii privind epidemiile, şi (...) să interzică manifestaţiile publice şi private care reunesc simultan mai mult 1.000 de persoane", potrivit unui comunicat al Guvernului.    

 

Această interdicţie intră în vigoare imediat şi se va aplica cel puţin până la 15 martie.

 

"Aceste măsuri s-au dovedit eficiente în alte ţări" şi sunt conforme cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a declarat ministrul elveţian al Sănătăţii Alain Berset, în conferinţă de presă.

 

În timpul evenimentelor cu mai puţin de 1.000 de persoane, organizatorii vor fi nevoiţi, în colaborare cu autorităţile, să evalueze riscurile pentru a determina dacă pot sau nu să organizeze manifestaţia.

 

"Am văzut în ultimele zile că în lume cazurile s-au răspândit peste tot (...), în special în ţările vecine Elveţiei, în special în Italia şi în Germania", a declarat Berset jurnaliştilor.

 

"Chiar dacă autorităţile din aceste ţări fac totul pentru a controla situaţia, acestea încep să escaladeze", a subliniat el.

 

De marţi, Elveţia este de asemenea afectată de epidemia cu Covid-19. "Este o evoluţie care nu este o surpriză" şi "avem 15 persoane testate pozitiv", a indicat Berset.     

 

"Ne aşteptăm la o creştere a cazurilor în zilele următoare", a avertizat el.               

 

Lituania a înregistrat un prim caz de coronavirus pe teritoriul ei, la o femeie în vârstă de 39 de ani venită din italia, a anunţat vineri Guvernul.

 

Un caz de contaminare cu noul coronavirus a fost confirmat în Lagos, capitala economică a Nigeriei, primul în Africa sud-sahariană.

 

Un total de 571 de noi cazuri de contaminare cu Covid-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în Coreea de Sud, au anunţat vineri autorităţile locale.

 

 

 

 

 

Sursa: www.news.ro