Ion Ardeal Ieremia, secretar de stat la ministerul Culturii şi fost consilier municipal în Timişoara, a acuzat pe Facebook că, din cauza lipsei unui management profesionist la teatrul german din oraş, „ne facem de mirul lumii” şi a dat drept exemplu cazul unei „distinse” persoane, Elisa Covaci, nou consultant artistic al teatrului, care dorea, cu puţin timp în urmă, să afle adresa de mail a lui „Molier” pentru o corespondenţă pe tema dreptului de autor, scrie Pressalert.ro.
Contactată de publicaţia citată, Elisa Covaci n-a negat dialogul pe care l-a purtat pentru a da de Molière, dar a ţinut să precizeze: „Informaţia e puţin greşită, nu mă ocupam eu de drepturile de autor, dar ne interesează adresa. Dumneavoastră ne puteţi ajuta? Nu pot să vă dau detalii, colega care a lucrat înaintea mea a făcut adrese, dar nu ştiu cui. Putem să discutăm mai mult despre Molière, dar m-aţi luat pe nepregătite”.
Întrebată dacă ştie când a trăit Molière, consultantul artistic al teatrului german a răspuns doar după mai multe ezitări şi eschive, timp în care, probabil, s-a documentat pe internet: „Între ʹ45 şi ʹ73. Pardon, între ʹ22 şi ʹ73”. Celebrul dramaturg a trăit în secolul al XVII-lea, între 1622 şi 1673.
Contactarea lui Molière, unul dintre cei mai importanţi scriitori din literatura universală, ar fi necesară pentru folosirea unui fragment dintr-o piesă a acestuia la teatrul german.
Sursa: www.hotnews.ro