Retrasă între munţi şi străjuită de o parte şi de alta de păduri seculare, Mănăstirea Frăsinei  din Carpaţi a atras, încă din cele mai îndepărtate timpuri, sufletele însetate de linişte şi viaţă duhovnicească.

Mănăstirea Frăsinei se află în comuna Muereasca, la 25 de kilometri de Râmnicu Vâlcea şi este singura mănăstire ortodoxă din România în care accesul femeilor este interzis prin legamânt.

Biserica Mănăstirii Frăsinei poartă hramul Adormirea Maicii Domnului, cu întreg ansamblul de clădiri, în formă de cetate.

Ca toate mănăstirile din ţară, acesta este un locaş de unitate ortodoxă, în ea vieţuind în perfectă armonie călugări din toate zonele ţării. Aici vin creştini de pretutindeni, pentru a se tămădui sufleteşte şi trupeşte şi apoi se întorc în lume cu focul sacru al unităţii credinţei strămoşeşti şi strâns legat de acesta cu al unităţii de neam.

Călugării vieţuitori au fost întotdeauna modele de oameni de jertfă, care şi-au închinat viaţa venind aici, în locuri retrase, pentru a se ruga atât pentru ei, cât şi pentru cei din lume.

Întemeierea Mănăstirii Frăsinei

Mănăstirea Frăsinei, denumire primită datorită pădurilor de frasini din zonă, datează din anul 1710, când doi monahi, cuvioşii Ilarion şi Ştefan, s-au retras în aceste locuri singuratice. La început, cei doi au locuit într-o colibă de lemn, având doar un paraclis, unde se rugau.

După anul 1718, se hotărăsc să se stabilească definitiv aici şi să dea o formă legală schitului pe care îl înfiinţaseră. Astfel, în anul 1727, cei doi monahi primesc aprobare de la episcop pentru întemeiere noului schit, alături de un lot de pământ format în mare parte din pădure şi păşune.

Cu toate astea, locuitorii satului din apropiere au încercat să-i alunge pe călugări şi să le ia pământul. Cu ajutorul a doi boieri din Râmnicu Vâlcea, Cârstea şi Nicoliţă, care au cumpărat pământul şi mai apoi l-au dat schitului prin donaţie, conflictul a fost încheiat.

Un adevărat Athos românesc

Mănăstirea Frăsinei creşte în importanţă în mod deosebit prin ctitorul ei, Sfântul Ierarh Calinic, care, acum ca şi atunci când era în viaţă, este oblăduitorul, ajutătorul, sprijinitorul atât al călugărilor, cât şi al creştinilor care au nevoie de pace şi alinare sufletească.

După ce s-a rugat doi ani pe muntele sfânt din Grecia, unde femeile nu au avut niciodată acces, Sfântul Calinic a pus temelia lăcaşului de la Frăsinei. Un loc al bărbaţilor şi numai al bărbaţilor.

Nu sunt garduri, nu sunt paznici, nu există camere de supraveghere. Totuşi, există o barieră invizibilă care ţine femeile departe de Muntele Athos al României. Este un legământ lăsat de Sfântul Calinic, prin care nicio femeie să nu se apropie de mănăstirea de la Frăsinei, iar încalcarea sa va atrage pedepsirea vinovatei.

Cine îndrăznea să încalce această regulă avea să se îmbolnăvească sau să moară în chinuri groaznice. Calinic a aşezat o piatră de legământ la aproximativ doi kilometri de mănăstire, gravând cu litere chirilice un greu blestem pentru cine încalcă legământul, dar şi binecuvântare pentru cine-l respectă. Pe acestă piatra stă scris:

“Acest sfânt locaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă inainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbavia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor tot fericitul bine. (Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian. 1867).”

Regulamentul Sfântului Ierarh Calinic, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire, de a nu intra niciodată femei şi de a se face slujbă de la miezul nopţii până dimineaţa este respectat cu stricteţe de orice vieţuitor al mănăstirii.

Biserica Mănăstirii Frăsinei este construită în formă de cruce, cu o singură turlă centrală sprijinită pe patru arcade ogivale şi păstrează împărţirea clasică cu pridvor, pronaos, naos şi altar.

Actualmente Biserica veche a schitului Frăsinei se află în perfectă stare, ea servind drept biserică de cimitir. Nu se oficiază în ea decât la 24 iunie când se face hramul bisericii. Biserica cea veche se află la o distanţă de două sute de metri de noua mănăstire, ctitorită de Sfântul Ierarh Calinic.

Pragul acestui lăcaş a fost trecut de pelerini din întreaga lume, inclusiv de budişti veniţi din China sau Japonia. Tot aici se fac exorcizări în mare taină şi doar ţinând post. Călugarii de la Frăsinei cred că bolile sunt avertismente trimise oamenilor de divinitate.

Călugării de la mănăstire au reuşit să facă şi câteva minuni. Pe lângă zilele de post aspru, singura bucurie a călugărilor care fac exorcizări este preaplinul sufletesc dat de însănătoşirea unui om sau de alungarea diavolului.

Singura cale de ieşire din astfel de situaţii este pocăinţa, iar rezultatul este garantat, pentru că Dumnezeu ne iubeşte pe toţi. Tot călugării spun că, după ce unul dintre preoţi alege o cale greşită, a exorcizărilor, nu mai există întoarcere.

Blestemul Mănăstirii Frăsinei

La mănăstirea dintre frasini, groaznicul blestem lăsat de Calinic opreşte cu străşnicie partea femeiască să calce în sfântul locaş.

Bătrânii locului spun că există multe legende legate de femei care ar fi încălcat legământul, cum ar fi povestea unei tinere care a făcut acest lucru şi a murit la scurt timp, într-un accident grav.

Se spune că tatăl, şofer de camion, avea de făcut un transport din munte, iar cei doi copii ai săi, un băiat mai măricel şi fiica, de 16 ani, îl însoţeau.

Tatăl celor doi cunoştea atât mănăstirea, cât şi legământul. Aşa că a oprit maşina şi s-a dus să aprindă o lumânare, spunându-i fiicei să rămână pe loc. Fata nu a ascultat şi a călcat teritoriul interzis, s-a închinat, a băut apă de la izvorul Sfântului Calinic, apoi s-a întors la camion.

Pe drum, şoferul a trecut cu bine de toate serpentinele, însă, cu doi kilometri înainte de a ajunge la şoseaua naţională, sistemul de direcţie al camionului s-a rupt şi maşina s-a răsturnat. Tatăl şi fiul au supravieţuit în mod miraculos şi s-au ales numai cu răni uşoare, însă fata a murit pe loc.

O altă poveste este cea a fetei care s-a îmbolnăvit de epilepsie, după ce a trecut pragul Mănăstirii Frăsinei. Se spune că era credincioasă, dar tânără şi nesupusă, şi nu credea în exorcizările care aveau loc la mănăstire, susţinând că sunt doar prefăcătorii, menite să sperie oamenii.

Pentru a demonstra apropiaţilor că aceste lucruri nu sunt reale, a plecat singură la mănăstire. Tatăl ei a găsit-o, însă, sprijinită de poarta mănăstirii privind în gol şi plângând.

La un an după întâmplare, fata a început să aibă coşmaruri, apoi au început crizele de epilepsie.

În ciuda regulilor stricte, Mănăstirea Frasinei reprezintă unul dintre locurile încărcate de spiritualitate ale României, în fiecare lună mii de pelerini trecând pragul mănăstirii pentru a-şi găsi liniştea şi a fi mai aproape de Dumnezeu.