Muzeul de Arte Decorative Accorsi – Ometto din Torino, Italia, deţine o colecţie ce cuprinde mii de opere de artă, inclusiv picturi, ceramică, mobilier, tapiserii şi cristaluri, reprezentând moştenirea lăsată de Pietro Accorsi (1891-1982), unul dintre cei mai renumiţi anticari europeni ai secolului al XX – lea, aşa cum arată www.fondazioneaccorsi-ometto.it şi www.infotour.ro.

Accorsi şi-a dedicat viaţa colecţionării operelor de artă în reşedinţa sa din Torino. După moartea sa, în 1982, întreaga colecţie, împreună cu reşedinţa au fost donate Fundaţiei Pietro Accorsi.

Muzeul a fost deschis în 1999 de către Giulio Ometto, un apropiat colaborator al lui Accorsi, şi preşedinte al Fundaţiei (din 2010) cel care a împlinit, astfel, visul renumitului colecţionar.

Amplasat pe Via Po, 55 din Torino, Italia, muzeul este adăpostit de o clădire istorică construită în jurul anului 1684 şi proiectată de arhitectul Amedeo di Castellamonte. În aprilie 1901, Pietro Accorsi a fost numit „portarul clădirii”, astfel că întreaga familie s-a mutat într-un apartament modest din această clădire. Ulterior, odată cu creşterea prestigiului său de anticar, Accorsi a reuşit să închirieze noi domenii în care să îşi prezinte exponatele, iar în 1956 întreaga clădire a devenit proprietatea sa, iar după moarte, sediul fundaţiei şi al Muzeului de Arte Decorative.

Bogata colecţie muzeală este expusă în peste 20 de încăperi şi numără peste trei mii de opere de artă, în special din secolul al XVIII-lea. Pot fi admirate aici: mobilier din lemn rar cu fildeş realizat în 1738 de Pietro Piffeti (1701-1777), un rar şi elegant dormitor veneţian, dar şi mobilier francez, porţelanuri Sevres, pahare Baccarat, picturi renumite sau tapiserii.

Primele încăperi sunt dedicate colecţiilor de cristaluri Baccarat, porţelanurilor Meissen şi tabacherelor elegante de argint. Încăperile care urmează prezintă mai mai multe lucrări, începând cu „Doamna Zăpezilor” o sculptură în lemn, flamandă, de la sfârşitul secolului XV-lea.

Printre cele mai atractive obiecte de colecţie se numără: panouri din hârtie de orez din China, un salon Ludovic al XVI-lea, cu dublu corp acoperit în întregime cu majolică de Pesaro (faianţă caracterizată prin smalţ metalic); o bucătărie ce include aproximativ 380 de obiecte din cupru de diferite forme; sala de mese care are pereţi acoperiţi cu tapiserie chinezească provenind de la Castelul Favria; sala de muzică unde se află un pian semnat şi datat Erard Brothers — 1818.

Remarcabile sunt şi cele trei dormitoare cu dulapuri de colţ pictate de Vittorio Amedeo Cignaroli, dar şi unul dintre obiectele cele mai dragi, care au aparţinut lui Pietro Accorsi, respectiv, o pictură de François Boucher.