Într-un ţinut de legendă al sufletului românesc, pe Valea Izei se află o frumoasă mănăstire unde, pe lângă rânduiala monahală, simţul artistic maramureşean dăinuieşte şi guvernează locaşul sfânt. Se spune că fundaţia locaşului a fost săpată într-o singură zi, iar pentru construcţia mănăstirii s-a plătit din greu, şi nu cu bani, ci cu un om, ca jertfă pentru sfântul locaş.

Mănăstirea Bârsana este o mănăstire de maici şi aparţine de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului. Are hramul „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”. Ca localizare este situată la 22 de kilometri sud-est de municipiul Sighetul Marmaţiei, la ieşirea din localitatea Bârsana, spre podul Slătioarei.

Istoria Mănăstirii Bârsana începe în vremuri îndepărtate, la mijlocul secolului al XVI-lea, fiind construită de familia lui Dragoş Voievod pe una dintre proprietăţile acestora, pe malul stâng al Izei. A fost stămutată apoi pe malul drept, pe locul numit Podurile Mănăstirii. Odată cu ocuparea Imperiului Habsburgic, Episcopia Ortodoxă a Maramureşului a fost desfiinţată, în 1740, iar Mănăstirea este şi ea desfiinţată pe 12 iulie 1791, fiind devastată şi distrusă, iar călugării au fost nevoiţi să se refugieze la Mănăstirea Neamţ din Moldova.

Readucerea la viaţă a mănăstirii nu s-a putut realiza decât după anul 1989, odată cu căderea regimului comunist şi a tuturor anilor de pribegie de până atunci ai neamului românesc. Astfel că, dorinţa veche a localnicilor de a reînfiinţa mănăstirea a putut fi îndeplinită. Sătenii din Bârsana împreună cu părintele paroh au şi început să strângă lemnele din pădure pentru a se apuca de construcţia unei noi mănăstiri pe locul unde fusese cea veche. Folosind ca sursă de inspiraţie tradiţia locală, toate clădirile din incinta mănăstirii sunt executate din lemn de stejar şi pietre de râu, fiind ridicate de meşteri din localitate, asigurând astfel continuitatea artei cioplirii şi îmbinării lemnului.

Intrarea în incinta propriu-zisă a mănăstiri se face pe sub semeţul Turn – clopotniţă, dincolo de care, pe partea dreaptă, biserica ţâşneşte mlădioasă spre cer. Până nu demult, biserica Mănăstirii Bârsana era cea mai înaltă biserică de lemn din lume.

De aici porneşte o frumoasă alee pietruită şi presărată de flori care mai de care mai colorate, alee ce duce spre Stăreţie. Stăreţia este o construcţie supraetajată cu o arhitectură deosebită. Pe pajistea verde din stânga aleii se află Altarul de vară şi Aghiasmatarul, iar pe dâmbul din dreapta se înalţă falnic o remarcabilă transpunere creatoare a stilului maramureşean al bisericilor de lemn, numită Casa Voievodală.

Obiectivele din incinta mănăstirii sunt nu doar deosebite ca frumuseţe şi arhitectură, ci şi foarte diverse. În apropiere de Casa Voievodală, se află Casa Artistului, care este o construcţie fermecătoare sub forma unei căsuţe unde sunt găzduiţi, pentru repaus şi creaţie, cărturari şi meşteri ai frumuseţii sacre. Mănăstirea găzduieşte şi un Muzeu de icoane şi carte veche „Gavril de Bârsana”.

Legenda care s-a ţesut în jurul mănăstirii spune că minunatul locaş a fost plătit din greu de către localnici. Se pare că toţi sătenii care şi-au trudit mâinile la construcţia Turnului, după terminarea construcţiei au avut o mulţime de necazuri, ca semn al jertfei pentru sfântul locaş.

Intrarea în Mănăstirea Bârsana nu se plăteşte. O sumă modică se plăteşte la intrarea în Muzeu, şi de asemenea, există o taxă pentru fotografiere de 5 lei. Aici există şi posibilităţi de cazare, doar pe timp de vară, din luna mai până în septembrie.