Complexul arhitectural de la Brebu – este situat în localitatea Brebu Mânăstirii din judeţul Prahova şi a fost construit în secolul al XVII-lea de către domnitorul Matei Basarab.

Complexul, construit în piatră şi cărămidă, a fost conceput ca mănăstire şi curte domnească şi a fost conservat în forma iniţială, fiind unul dintre puţinele monumente medievale specifice artei româneşti de la noi din ţară care să fie atât de bine păstrate.

Construcţia a debutat cu ridicarea caselor domneşti şi a zidurilor de apărare, anterior anului 1640, an în care un act emis de domnitorul Matei Basarab, menţiona Mânăstirea Brebu ca fiind ridicată din temelii de domnia sa. O serie de conflicte legate de deposedările de pământ forţate ale localnicilor în vederea întregirii domeniului domnesc a dus la încetinirea lucrărilor astfel că la sfârşitul domniei lui Matei Basarab, ansamblul arhitectural era încă în construcţie. După moartea domnitorului, complexul cade în paragină, până în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, care reia lucrările şi le finalizează în anul 1690.

Ansamblul a fost construit ca reşedinţă pentru domnitor, dar şi ca fortificaţie, putând fi folosit ca loc de adăpost în caz de nevoie. Poziţia zonei, în apropiere de Transilvania prietenă, la numai 60 km prin pasul Predeluş, îi conferea siguranţa domnitorului în condiţiile politice vitrege ale epocii.

Complexul este alcătuit din casele domneşti, biserica, zidul de incintă şi turnul clopotniţă. Casele domneşti: cu arhitectura specifică epocii, clădirea are forma unui dreptunghi cu o faţadă de 40 m lungime, pe o lăţime de 16 m, cu ziduri groase, special construite pentru a rezista unui asediu al cetăţii. Construcţia este formată din nouă camere şi o sufragerie, toate comunicând între ele. Sub încăperea de la intrarea din curte, o uşă dublă din stejar masiv duce în subsolul caselor, format din două pivniţe boltite, cu ziduri de piatră şi bolţi din cărămidă. În prezent, în casa domnească este organizat un muzeu de istorie şi artă medievală ce cuprinde exponate privind situaţia economică, social-politică şi culturală a Ţării Româneşti din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea: documente, cărţi vechi, sigilii boiereşti, vase ceramice, unelte, elemente de artă tipografică, hărţi, fotografii rare, icoane, costume boiereşti, podoabe şi bijuterii.

Biserica mănăstirii aminteşte ca arhitectură de cea de la Mănăstirea Dealu. Este construită pe un plan triconic, cu o turlă pe naos şi alte două mai mici pe pronaos, zidurile având grosimea de doi metri. Decoraţiunea exterioară este săracă, specifică bisericilor din Ţara Românească, singurele elemente decorative sunt două rânduri de firide şi un brâu de piatră în partea superioară. Ancadramentele uşilor şi ferestrelor sunt realizate de meşterul Lupu (probabil un meşter adus din Moldova) şi reproduc modele ale goticului târziu moldovenesc. Decoraţiunea interioară datează de la 1843, cu refacerea picturii tâmplei şi altarului de către Sava Henţia între anii 1901-1902.

Turnul de acces în complex este situat pe latura sudică a incintei. Are dimensiuni mari fiind una dintre cele mai frumoase şi mai bine păstrate construcţii de acest tip din România. Este compus dintr-un parter şi trei etaje dominând prin înălţimea sa (aproximativ 20m) având şi scopul de foişor de observaţie. Etajul al treilea este folosit drept clopotniţă. O parte dintre pereţii interiori ai turnului au fost repictaţi de Sava Henţia.

Zidul de incintă, cu o înălţime de şase metri, are formă octogonală neregulată. Este făcut din piatră şi cărămidă arsă, fiind prevăzut cu metereze pentru tragere. Chiliile şi clădirile anexe erau situate pe latura de vest a incintei, astăzi fiind dispărute în întregime.