Ruinele Cetăţii Trikule (“Trei turnuri”)  se observă în apropierea localităţii Sviniţa, din judeţul Mehedinţi, la cinci kilometri în aval. Cetatea a fost ridicată în secolul al XV-lea pentru a opri expansiunea otomană spre vest şi era reprezentată prin trei turnuri dispuse pe malul stâng al Dunării, în formă de triunghi, cu unul dintre vârfuri spre Dunăre.

În fiecare unghi se află câte un turn cu o înălţime de circa 10 metri. Turnul 1 şi turnul 2 se află la o distanţă de 20 de metri unul faţă de celălalt şi la aproximativ 40 de metri faţă de turnul 3. Ansamblul Cetăţii Trikule a fost inundat în urma amenajării lacului de acumulare Porţile de Fier 1, la suprafaţă observându-se doar două turnuri, cel de-al treilea fiind vizibil numai în condiţii de nivel foarte scăzut al apei.

Cel de al doilea turn este conservat pe întreaga lui înălţime şi păstrează încă întregul coronament. Singurele daune au fost produse, înainte de cercetarea arheologică, de către cautătorii de comori, care au provocat prăbuşirea segmentului inferior al colţului de sud-est. Astăzi, această spărtură este acoperită de apele fluviului.

Zidăria lui atestă două tehnici diferite: în partea inferioară rosturile sunt uşor adâncite, în cea mediană ele sunt şterse peste suprafaţa pietrei, iar în partea superioară se revine la tehnica folosită pentru zidurile parterului.

Toate cele trei turnuri au fost construite din piatră brută legată cu mortar  de o foarte bună calitate, piatra fiind extrasă dintr-o carieră de calcar din apropiere. Pentru coronament a fost folosită caramidă romană, iar zidăria păstrează urmele schelelor folosite la construirea lor.

Din păcate, turnul al treilea a fost năruit de gheţurile Dunării în iarna anului 1924.

Zidurile tuturor turnurilor au o grosime de 1,4 metri, iar acestea aveau trei niveluri în interior, dintre care primul (parterul) era folosit drept cameră de provizii şi nu comunica cu exteriorul. Accesul către cămară se făcea prin intermediul unui chepeng în podeaua încăperii de la etajul întâi.

Intrarea în interiorul turnurilor era amenajată într-unul dintre pereţii acestui prim etaj, sub forma unei deschideri, cu ambrazură evazată către interior. În ceea ce priveşte planşeul superior, care constituia tavanul primului etaj, el avea grinzile dispuse perpendicular pe grinzile folosite la tavanul parterului, probabil pentru a nu slăbi zidăria. Deasupra acestui ultim planşeu, zidurile turnurilor continuă în înălţime pentru încă 2,5m, dar se subţiază către vârf, ajungând să aibă de la 1,4m grosime numai 0,8m.

Terenul din jurul celor trei turnuri nu a putut fi cercetat arheologic decât prin două secţiuni în 1970, deoarece în anul următor Dunărea inundase deja fortificaţia, iar şantierul nu a putut fi continuat.

Totodată, eroziunea deluvială a purtat materialele arheologice către baza pantei, amestecând astfel materialele ceramice hallstatiene si romane, mai ales resturi de amfore din secolele II-III cu cele feudale din secolele XI-XIII.

De asemenea, în apropierea turnurilor, la o distanţă de 7 km către nord faţă de vatra actuală a satului Sviniţa, au fost descoperite 10 morminte de adulţi şi de copii, orientate est-vest şi lipsite de inventar, care datează din secolul al XIII-lea.

Întrucât nu au fost formulate posibile legături între aceste morminte şi turnurile de la Trikule, se presupune ca ele ar fi putut aparţine unor locuitori ai satelor din preajmă.

Deşi nu se cunosc foarte multe date despre această cetate, lipsa amenajărilor de tip rezidenţial, lipsa ferestrelor, a şemineelor, conduc către faptul că a folosită doar în scop militar.