De 107 ani, “Cuminţenia Pământului” îşi ţese neîncetat firul tumultoasei poveşti. După nenumărate peripeţii, din care a ieşit cu picioarele sparte, statueta lui Constantin Brâncuşi a revenit la proprietarii de drept care au dat-o în grija Muzeului Cotroceni, unde este expusă de la sfârşitul anului 2012.
Ca o ironie a sorţii, opera a ajuns tot într-o instituţie publică, după ce familia moştenitoare s-a luptat zeci de ani ca să o recupereze din mâna statului.
Evaluată la o sumă cuprinsă între 15 şi 30 de milioane de euro, proprietarii se tem să o ia acasă. Aşa au decis să o adăpostească la Cotroceni, până îi vor găsi un cumpărător pe mâna căruia să o lase, dar mai ales dispus să se supună hăţisurilor legislative cu care a fost împovărată opera de artă, devenită bun de patrimoniu.
Sculptată de Constantin Brâncuşi în 1907, care o vinde ulterior bunului său prieten, inginerul - arhitect Gheorghe Romaşcu, sculptura a avut nevoie de aproape 60 de ani ca să se întoarcă la proprietarii de drept. În procesul cu statul român, care a durat zece ani, au murit de bătrâneţe avocaţi, martori şi chiar una dintre cele două fiice ale lui Gheorghe Romaşcu, moştenitoarele sculpturii.
În cele din urmă, s-a făcut dreptate, iar “Cuminţenia Pământului” a revenit definitiv, în 2010, la moştenitorii celui care a cumpărat-o de la Constantin Brâncuşi, în 1910. Întreaga poveste, demnă de un scenariu de film, a fost spusă pentru Yahoo! News de nepotul lui Romaşcu, Dinu Viloiu, fost regizor de studio în cadrul Televiziunii Române.
Cu Dinu Viloiu, un pensionar energic, în vârstă de 71 de ani, ne-am întâlnit în prezenţa lui Bogdan Grabowski, ultimul avocat, din cei patru, care i-a reprezentat pe moştenitori în procesul cu statul român. Jovial şi cu mult umor, fostul regizor este încă marcat de experienţa procesului de recuperare a operei de artă şi se teme ca depănarea poveştii să nu îi aducă lui şi familiei sale alte neplăceri. În cei zece ani, cât s-a judecat cu statul român, şi-a pierdut mătuşa şi doi avocaţi. Mama sa, Paula Ionescu, născută Romaşcu, în vârstă de 91 de ani, a apucat însă să vadă recuperată “Cuminţenia Pământului”, cumpărată de tatăl său, dar acum, din cauza valorii ei, se teme să o ia acasă.
“Ne-am născut toţi cu ea în casă, unde am păstrat-o până în 1957, când România a refuzat moştenirea ‘decadentă’ a lui Brâncuşi. După ce şi-a dat seama de greşeală, statul a hotărât să facă o retrospectivă a operei lui Brâncuşi. Atunci, cei de la Securitate au venit la noi în casă, împreună cu directorul Muzeului de Artă, şi au spus că iau sculptura pentru o lună de zile, care s-a transformat în 50 de ani”, a povestit Dinu Viloiu.
Sculptura, recuperată în baza unei scrisori a lui Brâncuşi
O relaţie amoroasă extraconjugală, pe care inginerul Gheorghe Romaşcu a avut-o la Craiova, avea să joace, zeci de ani mai târziu, rolul decisiv în procesul de recuperare a operei de artă de la statul român. Amanta inginerului deţinea scrisoarea pe care Constantin Brâncuşi a trimis-o pictorului Gheorghe Petraşcu, în care îl ruga să-i spună proprietarului expoziţiei care găzduia opera să i-o dea lui Romaşcu.
Scrisoarea a fost proba cheie în câştigarea lungului proces al moştenitorilor cu statul român.
Ulterior, contestatarii aveau să invoce lipsa unui act de vânzare-cumpărare între Romaşcu şi Brâncuşi, lucru absurd pentru anul 1910.
"Cuminţenia" păzitoare de chei
Adusă în casa sa din Bucureşti, situată pe strada Banu Manta, inginerul Gheorghe Romaşcu a pus opera de artă la intrarea în locuinţă. Copil fiind, Dinu Viloiu îşi aminteşte cu zâmbetul pe buze cum bunicul său îşi punea cheile în braţele “Cuminţeniei” şi îi spunea să i le păzească.
Acesta a fost rolul sculpturii până în anii ’50, când inginerul Romaşcu a fost scos din eleganta sa casă, cu 11 camere, în schimbul căreia i s-au dat două încăperi folosite la comun, în zona Podului Constanţa din Bucureşti, după cum a povestit Dinu Viloiu.
Inginerul Gheorghe Romascu avea să moară în anii ’70, într-o sărăcie lucie, după ce toată viaţa făcuse drumuri şi căi ferate de pe urma cărora adunase câteva proprietăţi şi nenumărate opere de artă. Pe lângă casa din Banu Manta, inginerul-arhitect îşi construise alte două case, în sudul Basarabiei, unde lucrase la reconstrucţia ecartamentului distrus în timpul Primului Război Mondial. Şi pe acestea le-a pierdut odată cu cedarea teritoriilor de către România.
Asta a făcut ca la moartea inginerului, la vârsta de 103 de ani, moştenitorii să facă succesiunea doar pe un birou şi două scaune.
“Cuminţenia Pământului” aruncată în stradă
În iureşul evacuării din casa de pe Banu Manta, “Cuminţenia Pământului” a stat timp de mai multe zile în stradă, pe trotuar, alături de cărţi valoroase care au fost furate de ţigani.
Dinu Viloiu îşi aminteşte că lucrurile familiei, împreună cu statueta, au fost strânse în covoare şi mutate într-un mic apartament din Bucureşti, unde locuia bunica sa. Acolo, “Cuminţenia” şi-a găsit locul pe o servantă. În tot acest timp, casa inginerului Romaşcu se transformase în comisariat militar.
Tot din apartamentul bunicii, statueta, scăpată întreagă ca prin minune din graba evacurii, a fost ridicată în 1957 de angajaţi ai Securităţii. Ulterior, a fost expusă la Muzeul Naţional de Artă, unde moştenitorii lui Romaşcu mergeau în vizită, “să o mai vadă”.
Ulterior, după 1990, familia a depus numeroase memorii la Muzeu pentru a-şi recupera statueta. Invocând diferite motive, conducerea instituţiei s-a opus până în ultima clipă restituirii ei, chiar şi după ce instanţa a dat sentinţa definitivă.
Mai mult, cât timp a fost în grija Muzeului de Artă a României, “Cuminţenia Pământului” s-a ales cu picioarele sparte care i-au fost ulterior lipite. Accidentul rămâne un mister până în ziua de azi, varianta oficială a autorităţilor fiind aceea că sculptura a fost spartă în timp ce a fost dusă la o expoziţie la Veneţia, în anii ’70.
Ofertele de vânzare făcute statului român
Deşi au existat persoane interesate să o cumpere, procesul nu este deloc unul simplu.
Avocatul Bogdan Grabowski ne-a explicat că sculptura lui Brâncuşi este supusă Legii patrimoniului cultural mobil, dată în anul 2000, conform căreia opera face acum parte din tezaur, astfel că nu poate fi scoasă definitiv din ţară sau pe o perioadă mai mare de şase luni pe an. Acest lucru face ca cercul potenţialilor clienţi să se restrângă considerabil în condiţiile în care odată cumpărată, “Cuminţenia” trebuie să rămână practic în România.
În aceste condiţii, avocatul Grabowski a spus că proprietarii au înaintat două oferte de cumpărare către statul român. Una dintre ele a fost făcută imediat după câştigarea definitivă a procesului, în 2010, când scaunul de ministru al Culturii era ocupat de Kelemen Hunor. Ministerul a refuzat să o răscumpere, motivând că opera trebuie scoasă la licitaţie.
A doua ofertă făcută statului român a fost în mandatul de ministru al lui Puiu Hasotti, când moştenitorii au prezentat mai multe variante de vânzare. Ei propuneau atunci fie închirierea către Muzeul Naţional de Artă, care adăpostise anterior statueta, fie vânzarea către stat şi plata eşalonată, pe parcursul a 20 de ani, la un preţ de 20 de milioane de euro. Fireşte, statul nu a găsit necesară o astfel de investiţie.
Pentru că nu aveau unde să o ţină într-un mediu sigur, aşa au ajuns proprietarii “Cuminţeniei” să o ducă la Muzeul Cotroceni, chiar în ziua în care a fost ridicată de la Muzeul Naţional de Artă.
La Cotroceni, opera este expusă în baza unui contract decomodat, prin care muzeul se obligă să o păstreze în condiţiile prevăzute de lege referitoare la microclimat şi să îi asigure paza.
Se caută cumpărător
Acum, proprietarii caută un cumpărător pentru opera lui Brâncuşi, lucru care se dovedeşte a fi destul de complicat. Şi asta pentru că în cazul în care statueta este scoasă din Muzeu şi dusă la o casă de licitaţii, ea trebuie păzită şi asigurată, ceea ce generează costuri pe care nicio casă de licitaţii nu este dispusă să şi le asume. Mai mult, în cazul vânzării, comisionul care ar trebui plătit licitatorului ar fi un procent cu două cifre.
“Cuminţenia Pământului” este deţinută în prezent de Paula Ionescu, mama lui Dinu Viloiu şi fiica lui Romaşcu, şi nepoata de soră a acesteia, Alina Şerbănescu, care la rândul său are doi copii.
SURSA: YahooNews