Festivalul de Film de la Ventotene, Italia, aduce în prim-plan cinematografia internaţională şi acordă o importanţă deosebită filmelor de autor. Evenimentul are loc între 25 iulie – 2 august şi cuprinde o gamă extinsă de subiecte. Dorinţa organizatorilor este aceea de a face cunoscuţi atât autori şi actori, cât şi diferite lucrări ale acestora. De aceea, în această perioadă va avea loc şi o serie de proiecţii.

Noutatea festivalului este Preimul Vento d’Europa, care va fi acordat, pentru prima dată, unui artist care a promovat în lucrările sale ideea unei culturi europene.

O surpriză plăcută pentru românii de pretutindeni este aceea că cel căruia i se va înmâna acest premiu este nimeni altul decât  Radu Mihăileanu: regizor, producător şi scenarist român, care a realizat o serie de filme extraordinare: Train de vie- Trenul vieţii (1998), Va, vis et deviens- Trăieşte! (2005), Le concert- Concertul (2009), câştigătoare a numeroase premii. El va fi distins cu Premiul Vento d’Europa la Festivalul de Film de la Ventotene.