Ma Li şi Zhai Xiaowei sunt doi artişti fenomenali iar performanţa lor este o mărturie a puterii spiritului uman.

În 1996 Ma Li, o balerină talentată de numai 19 ani, îşi pierde mâna dreaptă într-un cumplit accident de maşină. Din acel moment viaţa ei a luat o întorsătură neaşteptată. Prăbuşită psihic, aceasta încerca să-şi pună capăt zilelor, dar este salvată in ultimul moment de către părinţii săi.

În 2005 îl întâlneşte pe Zhai Xiaowe, un sportiv cu dizabilităţi, care la vârsta de 4 ani suferise şi el un accident din care s-a ales cu amputarea piciorului stâng.
După multă muncă şi o voinţă de neclintit, cei doi ajung să-şi înfrângă lipsa membrelor şi realizează acest număr remarcabil de balet.

Este greu să ne imaginăm că o persoană cu un astfel de handicap mai poate aspira să devină dansator şi cu toate acestea, materialul de mai sus stă mărturie că visurile pot deveni realitate.

Filmuleţul este remarcabil şi demonstrează că atunci când îţi doreşti cu adevărat, dorinţa ţi se va materializa, indiferent de ceea ce-ţi oferă viaţa!