Germania a oferit un răspuns prompt cererii Rusiei de plată a gazelor în ruble, după ce Vladimir Putin a declarat că primirea de monede euro, dolari şi alte valute în schimbul mărfurilor nu mai are niciun sens pentru ţara lui. Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a spus cum vede ţara lui această solicitare venită din partea Moscovei, de la care importa înainte de război 55% din necesarul său de gaze naturale.
Vladimir Putin, termen limită pentru autorităţile ruse
Vladimir Putin a anunţat miercuri că ţara lui nu va mai accepta plăţi în dolari sau euro pentru livrările de gaze naturale către „ţările ostile”. Preşedintele Rusiei le-a dat termen autorităţilor ruse o săptămână pentru a pregăti un nou sistem de plăţi în ruble.
„Am luat decizia de a pune în practică un ansamblu de măsuri pentru a trece la plata în ruble a gazului nostru livrat ţărilor ostile şi a renunţa în toate plăţile la devizele compromise. Solicit guvernului să dea instrucţiunile corespunzătoare către Gazprom pentru a revizui contractele existente.
În acelaşi timp, toţi consumatorii străini trebuie să aibă timp pentru efectuarea operaţiunilor necesare”, a declarat Putin, care prin declaraţia referitoare la alte valute a lăsat de înţeles că ar putea cere plata în ruble şi pentru alte mărfuri exportate de Rusia.
Această decizie anunţată de liderul rus Vladimir Putin vine ca replică la sancţiunile pe care Occidentul le-a impus împotriva Rusiei în urma invadării Ucrainei. Hotărârea este un răspuns mai ales la îngheţarea activelor Rusiei peste hotare.
Prin această măsură, statele occidentale au blocat accesul Moscovei la aproximativ 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur. Rusia a transmis despre acest demers făcut de Occident împotriva sa că este un „furt”.
Răspunsul Germaniei la cererea Rusiei de plată a gazelor în ruble
De cealaltă parte, potrivit ministrului Robert Habeck, Germania consideră că cererea Rusiei ca statele occidentale să îi plătească gazele în ruble, nu în euro sau dolari, reprezintă o „încălcare a contractului”.
„Urmează să discutăm cu partenerii noştri europeni asupra modului în care vom răspunde acestei cereri”, a spus ministrul german Robert Habeck. Această problemă ar putea fi discutată de liderii europeni la summitul ce va avea loc joi şi vineri.
Vladimir Putin a precizat că, deşi va cere plata în ruble în loc de euro sau dolari, statele europene vor beneficia în continuare de gaze naturale în volumele şi la preţurile stabilite prin contractele ce au fost semnate.
În urma sancţiunilor ce i-au fost impuse pentru „operaţiunea militară specială” din Ucraina, guvernul Rusiei a adoptat, pe 8 martie, o listă cu ţări „neprietenoase”. Pe aceasta sunt incluse Statele Unite ale Americii, Canada, statele care fac parte din Uniunea Europeană, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, alte ţări europene care nu sunt membre UE, precum şi unele din Asia de Sud şi Sud-Est care au susţinut pedepsirea Moscovei.
Sursa: www.impact.ro