După vaccinarea cu prima sau a doua doză de vaccin anti-covid-19, indiferent de marca folosită, românii au toţi aceaşi curiozitate. Mulţi se întreabă cât timp rezistă anticorpii după rapel, de fapt. Astăzi, medicul Adrian Marinescu lămureşte toţi românii care au această curiozitate sau nelămurire.
După rapelul vaccinului anti-covid-19, medicul susţine că ar trebui să facem teste periodic pentru a vedea câţi anticorpi avem. Acesta susţine că testarea trebuie făcută, prima dată, la o lună de la rapel. Apoi, după primul test, mai trebuie efectuat încă unul, la o diferenţă de 3 sau 6 luni
Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti, susţine că testarea pentru anticorpi a cam devenit sport naţional. Este de părere că este esenţial ca persoanele vaccinate să îşi monitorizeze nivelul de anticorpi.
„Nu mă interesează valoarea efectivă a anticorpilor, ci urmărirea în dinamică a valorii, anticorpii se pot pierde în 3 luni. Dacă vorbim de anticorpii dobândiţi în urma vaccinului, contează şi face diferenţa dacă cineva a trecut prin boală, sau nu a trecut prin boală şi doar s-a vaccinat.
Au fost studii făcute inclusiv în România, este unul chiar în cadrul unei clinici private, un studiu important, care face această diferenţă, dar să luăm în calcul că, de multe ori, la nivelul laboratorului, de fapt nu este o măsurare cantitativă a acestor anticorpi, ci este de fapt o măsurare semi-cantitativă, şi acesta este şi motivul pentru care nu aş face comparaţii între laboratoare, şi, în plus, nu mă interesează valoarea efectivă, ci, în raport cu intervalul de referinţă, şi urmărirea în dinamică pentru o perioadă de timp.
De exemplu, mi-am făcut anticorpii la o lună din momentul în care m-am vaccinat, nu o să îi repet înainte de 3 luni, chiar 6 luni, şi voi face o comparaţie ca să văd ce se întâmplă de la momentul de la care am plecat, de la rapel, şi apoi după 3 sau 6 luni, la acelaşi laborator, ca să am aceeaşi referinţă, acelaşi mod de calcul”, a adăugat medicul Adrian Marinescu.
Medicul Adrian Marinescu a mai răspuns la o întrebare care se află pe buzele românilor. Acesta susţine că persoanele vaccinate cu a doua doză de vaccin anti-covid-19 se pot infecta şi ele. Evident, procentul acesta este mai mic decât cel al persoanelor infectate fără să fie vaccinate.
Cât timp rezistă anticorpii după rapel
9 mai 2021
- citeşte totul despre:
- vaccin,
- covid,
- adrian marinescu,
- romani,
- anticorpi
(672 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Submarin italian din Al Doilea Război Mondial, căutat în Marea Neagră
(24 martie 2014)
161 vizualizări
Fumatul în timpul sarcinii
(26 iulie 2013 - Clara ION)
59 vizualizări
Noaptea Muzeelor 2014
(14 mai 2014)
150 vizualizări
Un sat indian îşi schimbă numele în ”Trump”
(25 iunie 2017)
499 vizualizări
Sute de dispozitive medicale au fost afectate de atacuri cibernetice
(26 martie 2016)
425 vizualizări
Doi adolescenţi ploieşteni, protagoniştii celui mai nou videoclip Iris VIDEO
(23 ianuarie 2018 - Cristina IANCU)
1743 vizualizări
Scapă de pungile de sub ochi
(21 iulie 2013 - Clara ION)
112 vizualizări
Putin, înfăţişat ca Hercule de ziua lui. Cadoul fanilor de pe Facebook pentru preşedintele Rusiei
(7 octombrie 2014)
205 vizualizări
Germania şi Franţa anunţă că vor expulza “un număr considerabil” de diplomaţi ruşi, ca reacţie la uciderea civililor din oraşul ucrainean Bucea.
(5 aprilie 2022)
66 vizualizări
Proconsul concertează în Yell Wolf Pub
(13 noiembrie 2014)
229 vizualizări
Disney lansează o nouă prinţesă
(1 februarie 2015)
118 vizualizări
Donald Trump sau Kamala Harris?
(5 noiembrie 2024)
108 vizualizări
Anna Kournikova si Enrique Iglesias,părinţi de gemeni
(19 decembrie 2017)
239 vizualizări
Deodorantele de cameră şi lumânările parfumate, interzise în Franţa
(26 octombrie 2013)
128 vizualizări
O femeie din Spania, care susţine că este fiica lui Salvador Dali, a cerut în instanţă un test ADN
(15 martie 2015)
334 vizualizări
Star Wars: The Force Awakens. Când va avea loc premiera
(12 octombrie 2015)
113 vizualizări
Succesul i-a zâmbit la numai 23 de ani
(6 iulie 2013 - Clara ION)
140 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























