În două state din vestul SUA, Colorado şi Washington, marijuana poate fi consumată legal în scopuri recreative, de la 1 ianuarie, anunţă AFP
O lege votată în luna noiembrie prevede deschiderea în cele două state a primelor localuri în care se poate cumpăra legal canabis de către persoanele de peste 21 de ani. Se pot achiziţiona cel mult 28 g o dată.
Legea este o premieră pe continentul american, unde politica aplicată până în prezent prevedea interzicerea vânzării de canabis şi sancţionarea consumatorilor, precum şi lupta împotriva producătorilor şi traficanţilor, îndeosebi în centrul şi sudul continentului.
Autorităţile de peste ocean au acordat dat deja 136 de licenţe pentru deschiderea unor magazine cu marijuana, fiind introduse şi peste 170 de facilităţi de cultivare a plantei, activitate considerata actualmente ca fiind legala.
Lucrurile sunt pe cale să se schimbe, scrie AFP. Organizaţia Statelor Americane, care reuneşte toate ţările continentului, cu excepţia Cubei, a publicat în luna mai 2013 un raport în care recomandă analizarea unei eventuale legalizări a canabisului, pentru a scădea astfel piaţa traficanţilor.