Disney a prezentat-o pe prinţesa Elena din Avalor, prima prinţesă latino din istoria grupului, care va fi vedeta unui nou serial animat difuzat de postul de televiziune Disney Junior.
Prinţesa Elena va debuta pe micile ecrane în 2016, într-un episod din serialul "Sofia the First", iar apoi va avea propriul serial care îi va fi dedicat în întregime, informează bbc.com.
Într-un mesaj publicat pe blogul său oficial, grupul Disney afirmă că prinţesa Elena, în vârstă de 16 ani, este "o tânără aspirantă la tron, îndrăzneaţă, iubitoare, amuzantă şi isteaţă, în regatul fictiv Avalor".
Acel regat va fi definit prin diverse elemente care ţin de cultura şi folclorul latino.
Reprezentanţii grupului american spun că acest serial va fi difuzat în 25 de limbi în lumea întreagă şi va transmite "mesaje pozitive şi lecţii de viaţă" pentru copii şi tinerii spectatori, dar şi învăţăminte despre "autoritate, rezistenţă, diversitate, compasiune şi importanţa pe care le au familia şi tradiţiile familiale".
În trecut, Disney a lansat pe micul ecran şi alte prinţese care nu erau caucaziene - Jasmine, prinţesa orientală care s-a îndrăgostit de eroul din "Aladin", Pocahontas, o tânără amerindiană, dar şi Mulan, o îndrăzneaţă eroină din Asia, care a salvat China deghizându-se într-un bărbat. Însă niciuna dintre aceste prinţese nu a avut un serial care să îi fie dedicat.
Grupul Disney a făcut istorie în 2009 atunci când a lansat prima prinţesă de culoare, Tiana, în filmul animat "Prinţesa şi Broscoiul/ The Princess and the Frog".