Studiourile Disney au anunţat care va fi noul lor film de animaţie, potrivit Deadline.com. Producţia se va numi Moana, va fi realizată în întregime pe calculator, iar lansarea a fost anunţată pentru 2018.
Noua ”prinţesă” a studiourilor poartă numele de Moana Waialiki şi vine din Polinezia. Fiică a şefului de trib, curajoasă şi dornică să descopere lucruri noi, Moana este o aventurieră a mărilor, o exploratoare în toată puterea cuvântului. Povestea o va purta pe eroină într-o călătorie plină de peripeţii al cărei scop principal este dorinţa de a-şi ajuta familia – spiritele şi creaturile mitologice o vor însoţi în aventurile sale.
De regia filmului se vor ocupa John Musker şi Ron Clements, echipa ce a stat în spatele lui The Princess and the Frog, Aladdin şi The Little Mermaid. Moana va fi prima animaţie a celor doi realizată pe calculator.