Sofia Anais, fiica Elenei Băsescu şi a lui Bogdan Ionescu, va fi botezată sâmbătă, la ora 14.00, la biserica Sfântul Spiridon cel Nou din Bucureşti, aceeaşi biserică în care a fost oficiată şi cununia părinţilor săi. Ceremonia religioasă va fi una restrânsă şi va fi urmată de o mică petrecere la care vor lua parte familia şi prietenii foarte apropiaţi.

Nepoata preşedintelui Traian Băsescu va avea trei naşi, unul dintre ei fiind primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă.

Elena Băsescu a născut primul ei copil pe 1 septembrie 2013 la Spitalul Universitar, exact la un an de la căsătoria cu Bogdan Ionescu.