Craig Raymond Turner, fiul în vârstă de 59 de ani al Tinei Turner, a murit marţi, după ce s-a împuşcat, potrivit The Hollywood Reporter.
Craig Raymond Turner a fost găsit mort în reşedinţa sa din Studio City, în apropiere de Los Angeles, iar din primele informaţii pare a fi vorba de o sinucidere, potrivit News.ro. Autorităţile au declarat presei că bărbatul avea o rană provocată prin împuşcare, iar medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Rezultatele autopsiei sunt aşteptate.
Craig Raymond Turner, agent imobiliar în San Fernando Valley şi membru al National Organization of Realtors şi California Association of Realtors, era fiul Tinei Turner cu saxofonistul Raymond Hill. Cântăreaţa avea doar 18 ani când l-a născut pe Craig, iar copilul a fost adoptat ulterior de primul soţ al artistei, muzicianul Ike Turner.
Copilăria lui Craig a fost marcată de relaţia abuzivă a părinţilor lui. Agresată fizic şi verbal în mod repetat de Ike, Tina Turner a încercat să se sinucidă. În cele din urmă, cei doi au divorţat în anul 1978. Din mariajul cu Ike, cântăreaţa mai are un fiu, actorul Ronnie Turner (57 de ani). Cântăreaţa, în vârstă de 78 de ani, a vorbit deschis despre abuzurile suferite alături de tatăl adoptiv al lui Craig, care a murit în 2007. De altfel, Tina Turner a recunoscut într-un interviu pentru Oprah că fiul ei cel mare a fost traumatizat în copilărie, fiind „o fire extrem de sensibilă“.
„Întotdeauna era trist şi îşi ţinea capul plecat. Într-o zi când Ike mă bătea, Craig a bătut la uşă şi mi-a zis: «Mamă, eşti bine?». Mi-am rugat atunci soţul să nu mă mai bată acasă, nu voiam să audă copiii mei“, povestea cântăreaţa în 2005.
Cu doar câteva ore înainte ca fiul ei să-şi curme viaţa, Tina Turner a participat la un show de modă din Paris, Giorgio Armani Privé Haute Couture. Tina Turner este în prezent căsătorită cu producătorul muzical german Erwin Bach. Cei doi au avut o relaţie de 27 de ani înainte de a-şi uni destinele, în iulie 2013.
Fiul cel mare al cântăreţei Tina Turner s-a sinucis
5 iulie 2018
- citeşte totul despre:
- tina turner,
- fiu,
- craig,
- sinucidere,
- ike
(1004 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Corneliu Porumboiu, în selecţia New York Film Festival
(6 septembrie 2013)
190 vizualizări
Tom Jones revine la Bucureşti pe 1 noiembrie
(12 octombrie 2013)
102 vizualizări
Curtea Internaţională de Justiţie a anunţat Rusia că este acuzată de genocid şi îi cere să se supună eventualelor ordonanţe ale Curţii/ Primele audieri, în 7 şi 8 martie
(2 martie 2022)
311 vizualizări
Sabadell de Ploieşti! Proiect senzaţional al artiştilor Filarmonicii Paul Constantinescu VIDEO
(7 septembrie 2014)
987 vizualizări
Premieră mondială: specie unică în lume, reprodusă ex-situ la Acvariul din Galaţi
(21 martie 2014)
131 vizualizări
George Clooney, în politică din 2016
(1 iunie 2014)
357 vizualizări
Două furtuni solare lovesc Pământul vineri
(12 septembrie 2014)
121 vizualizări
Telefonul din biroul lui Adolf Hitler, scos la licitaţie, în Statele Unite
(8 februarie 2017)
69 vizualizări
O grădină zoologică trăsnită: Pinguinii, transformaţi în Moş Crăciun VIDEO
(19 decembrie 2013)
100 vizualizări
Site de filme pentru adulţi, dat în judecată de un producător de parmezan
(16 august 2015)
756 vizualizări
Berzele alungate prin ordin de ministru au scos pui
(23 mai 2015)
89 vizualizări
Neverland, ferma lui Michael Jackson, va fi scoasă la vânzare
(2 august 2014)
201 vizualizări
Concert Cristi Minculescu în Yell Wolf Pub
(18 februarie 2015 - Cristina IANCU)
701 vizualizări
Pericolul din brăţările elastice Rainbow Loom
(3 octombrie 2014)
378 vizualizări
Olanda impune un lockdown dur de Crăciun din cauza valului 5 al pandemiei
(19 decembrie 2021)
99 vizualizări
Versiunea clasică a jocului Monopoly îşi schimbă pionii după 82 de ani, cu piese votate de fanii din întreaga lume
(13 ianuarie 2017)
467 vizualizări
Ucraina. Volodimir Zelenski a cerut discuţii directe cu Vladimir Putin: “Stai cu mine la masă. Dar nu la 30 de metri distanţă. Este singura modalitate de a opri acest război”.
(4 martie 2022)
342 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























