Străinii nu sunt interesaţi numai de peisajele din România, ci şi de câinii maidanezi.
Străinii vin în România ca să adopte câini pentru că, pe reţelelele de socializare, se vorbeşte foarte mult despre cruzimea cu care sunt trataţi aceştia în ţara noastră, dar când ajung aici constată altceva.
Transportul unui câine presupune costuri importante. Acesta trebuie să aibă paşaport, să fie vaccinat şi microcipat şi să aibă o cuşcă standard acceptată de compania care operează zborul cu avionul. Asociaţiile din străinătate suportă toate aceste costuri de dragul animalelor.
Cei care intermediază adopţiile, pe lângă găsirea unui stăpân, monitorizează relaţia dintre câine şi noul proprietar.
În cazul în care nu aveţi bani pentru un căţel cu pedigree şi totuşi vă doriţi un prieten patruped, adoptaţi un căţel fără valoare chinologică. Buna dispoziţie şi beneficiile pe care vi le aduc sunt nepreţuite.
Paşi pentru a adopta un maidanez din România peste hotare
4 ianuarie 2020
(310 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Numele tău poate ajunge pe Marte. Invitaţia adresată de NASA
(25 august 2015)
133 vizualizări
Un angajat al guvernului a fost concediat după ce a lipsit 24 de ani de la serviciu
(19 noiembrie 2015)
259 vizualizări
O sculptură a lui Brâncuşi îşi caută cumpărător, după o istorie plină de peripeţii
(23 aprilie 2014)
1274 vizualizări
"Unbroken", al doilea film regizat de Angelina Jolie
(3 octombrie 2013)
128 vizualizări
Cum să găzduieşti o cină în aer liber
(7 septembrie 2019)
450 vizualizări
Fiica lui Whitney Houston în stare foate gravă
(2 februarie 2015)
431 vizualizări
Keira Knightley: Pozez topless, dar nu îmi retuşaţi sânii!
(6 noiembrie 2014)
494 vizualizări
Necropolă celtică cu 56 de morminte, descoperită la Autostrada Transilvania
(8 octombrie 2014)
167 vizualizări
Madonna a cântat în lacrimi „La vie en rose” într-un concert la Stockholm
(17 noiembrie 2015)
58 vizualizări
Cum se apără spaniolii de preţurile la carburanţi: camionagii intră în grevă, ameninţând aprovizionarea cu alimente
(23 martie 2022)
76 vizualizări
Mircea Vintilă, îndrăgostit de ploieştenii lui Nichita Stănescu FOTO şi VIDEO
(18 octombrie 2014 - Cristina IANCU)
336 vizualizări
Organizatorul festivalurilor Untold şi Neversea recrutează două mii de voluntari între 16 şi 35 de ani
(27 mai 2017)
139 vizualizări
Ularu, despre rolul din "Chosen", cu Harvey Keitel: Personajul meu este o luptătoare, un fel de soldat
(5 octombrie 2014)
178 vizualizări
Intrăm în Anul Porcului de Pământ. Astrologii ne spun ce trebuie să facem pentru a avea succes
(4 februarie 2019)
227 vizualizări
Actriţa Draga Olteanu-Matei împlineşte 80 de ani
(24 octombrie 2013)
83 vizualizări
Un român, câştigător în cadrul Sony World Photography Awards
(18 martie 2015)
100 vizualizări
"Super Luna", fenomenul care va putea fi observat în această noapte
(10 august 2014)
228 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























