Organizatorii Festivalului Neversea au anunţat, vineri, schimbarea locului evenimentului, acesta urmând să aibă loc pe segmentul de plajă dintre plaja Modern şi plaja Trei Papuci, din municipiul Constanţa, şi nu pe plaja din cartierul Faleză Nord, cum fusese anunţat iniţial, ei estimând că în cele trei zile ale festivalului peste 150.000 de persoane vor urmări concertele programate.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, segmentul cuprins între plaja Modern şi plaja Trei Papuci se va transforma în plaja Neversea, iar în cele trei zile de festival este aşteptat un trafic de peste 150.000 de persoane din ţară şi din străinătate, la eveniment fiind prezenţi 150 dintre cei mai buni artişti ai momentului.
"În vederea desfăşurării festivalului la cele mai înalte standarde, organizatorii au avut în vedere 3 plaje din oraşul Constanţa. Fiecare dintre acestea se poate mula perfect pe amploarea şi dimensiunea festivalului. După evaluarea tuturor planurilor de amplasament, dar şi a caracteristicilor fiecărei plaje, autorităţile abilitate au recomandat pentru acest an, zona mai sus amintită. Ţinând cont de toate detaliile tehnice, organizatorii împreună cu toate autorităţiile implicate au decis ca, din cele 3 locaţii prezentate în luna martie spre autorizare, segmentul de plajă dintre plaja Modern şi plaja Trei Papuci să găzduiască festivalul Neversea. În acest sens, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral a pus la dispoziţia organizatorilor autorizaţia necesară în vederea desfăşurării evenimentului, în conformitate cu prevederile legale, pentru perioada 7-9 iulie", se arată în comunicat.
Cu toate acestea, în 10 aprilie, într-o conferinţă de presă, organizatorii au anunţat că festivalul se va desfăşura pe plaja din cartierul Faleză Nord, pe o suprafaţă de 200.000 de metri pătraţi.
Sursa citată mai precizează că suprafaţa alocată evenimentului este acum de peste 100.000 de metri pătraţi, iar accesul participanţilor se va face de pe plaja Modern, cu intrare prin Portul Turistic Tomis, de pe strada Lebedei, acolo unde vor fi amplasate punctele de preschimbare abonament/bilete pentru brăţara de festival.
"În vederea fluidizării traficului şi pentru evitarea oricărui disconfort, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa a decis restricţii de circulaţie auto în perioada 04.07.2017- 10.07.2017 pe următoarele străzi : 1.Strada Train cu Valea Portului / 2.Poarta 1 /3. Sensul Giratoriu Traian cu Termele Romane / 4.Strada Traian cu Blvd. Tomis / 5. Strada Negru Vodă cu Ecaterina Varga / 6. Strada Negru Vodă cu Strada Mircea cel Bătrân / 7. Strada Mircea cel Bătrân cu Strada Smârdan/ 8. Strada Mircea cel Bătrân cu Strada Decebal/9. Strada Mircea cel Bătrân cu Strada Eroilor / 10. Strada Bucovina cu Strada Eroilor / 11. Strada Yokohoma, Strada Salonic şi Strada Belvedere", se mai precizează în comunicat.
Organizatorii au mai transmis că cei care ajung cu maşina la Constanţa pot opta pentru cele două parcări recomandate, este vorba de cea de la Pavilionul Expoziţonal, de la intrare în Mamaia şi cea de pe bulevardul Mamaia numărul 296 (fostă bază ONT).
Organizatorii recomandă, în perioada festivalului, folosirea transportului în comun, care va funcţiona după un orar special, care să deservească principalele zone ale municipiului Constanţa.
De asemenea, persoanelor care nu au reuşit să găsească încă un loc de cazare pentru Festivalul Neversea organizatorii le recomandă campingul GPM Camping de pe Bulevardul Mamaia Nord.
Festivalul Neversea are loc în perioada 7 – 9 iulie, în Constanţa, iar printre artiştii care vor urca pe scene se află Jason Derula, Rita Oro, Dua Lipa, Years&Years, Afrojack, Tiesto, Fatboy Slim