Seara de joi nu mai este dedicată doar concertelor Filarmonicii Ploieşteni. Joi seară, Yell Wolf Pub oferă ploieştenilor muzică de foarte bună calitate.  Săptămâna aceasta peste o sută de ploieşteni norocoşi au asistat la un adevărat regal artistic oferit de  legendarul Mircea Vintilă şi de trupa Brambura.

Au fost două ore de muzică bună, iar spectatorii au aplaudat, au cântat, au dansat alături de “Lordul John” al folkului românesc. Vintilă a demonstrat  că este un artist care îşi respectă fanii şi a cântat toate piesele care l-au făcut celebru: de la “Miruna” la “Popa Nan” sau de la “Hanul lui Manuc” la “Frunză verde de albastru”.

Publicul l-a răsplătit cu aplauze pe măsură, iar la final maestrul Vintilă a acceptat să acorde un scurt interviu pentru Jurnalul Prahovean.

Din nou la Ploieşti. Cum vi se pare oraşul? Dar ploieştenii?

Mie îmi place foarte mult Ploieştiul. A fost în vreme în care veneam de câteva ori pe an în oraşul acesta şi pot spune că aici am avut parte mereu de un public extraordinar de cald.  Erau concerte minunate la Casa de Cultură sau la Sala Sporturilor şi întotdeauna m-am simţit bine în mijlocul publicului de aici.

În seara aceasta am avut o experienţă extraordinară, într-o locaţie extraordinară şi trebuie să le mulţumesc în primul rând celor care au decis să promoveze şi artiştii vechi. Un public frumos şi foarte cald

Vă place genul acesta de concerte?

Este tipul de concert pe care şi-l doreşte orice artist. Publicul este foarte aproape şi poţi interacţiona extraordinar de bine cu oamenii. Le vezi reacţiile, vezi imediat dacă le-a plăcut sau nu o piesă, poţi  schimba repertoriul dacă simţi că ceea ce cânţi nu e pe gustul spectatorilor. Artistul trebuie să fie întotdeauna aproape de publicul său.

Ce pregăteşte Mircea Vintilă?

În seara aceasta am oferit şi două piese noi. La începutul şi la sfârşitul spectacolului aţi cunoscut-o pe „Musette”. Avem şi un videoclip la această piesă care deja este pe Internet şi este bine primit de public. Mircea Vintilă încă există şi le pregăteşte surprize mereu fanilor săi.

Mai are loc Mircea Vintilă pe piaţa muzicală actuală? Vă simţiţi „ameninţat” de concurenţa generaţiei noi de muzicieni?

Este suficient loc pentru toată lumea.  Este foarte bine că apară generaţii noi de muzicieni. Sunt altfel de spectacole cele la care merg eu. Am un altfel de public. Noi mergem tot timpul înainte şi răspundem prezent oricărei invitaţii. Lumea se schimbă şi apar mereu oameni noi. Nouă nu ne place să fim singuri şi acceptăm orice provocare.

Ce părere aveţi despre generaţia nouă de muzicieni din România?

Este foarte bine să existe o generaţie nouă. Ei nu trebuie să facă în muzică ceea ce am făcut noi, cei din generaţia mea. Apariţia computerelor a influenţat foarte mult şi modul în care se face muzică. Arta este aceea care iese din suflet. Calculatorul te ajută foarte mult şi în muzică, dar spectatorii apreciază ceea ce vine din sufletul muzicianului. Este impresionant să vezi că spectatorii îţi ştiu melodiile şi cântă alături de tine, ceea ce în noul trend din muzică nu prea se mai întâmplă...

Un mesaj pentru ploieşteni?

Trebuie să ştie că îi iubesc la fel de mult cum i-am iubit întotdeauna. Vin de fiecare dată cu plăcere aici.  Am fost şi la Festivalul Nichita Stănescu şi este emoţionant pentru mine să cânt „Frunză verde de albastru” în oraşul acesta. L-am cunoscut bine pe Nichita şi mă bucur să vin aici, în oraşul lui şi să îi cânt versurile.